Directorul Ceronav: Băsescu este aşteptat vineri la o testare pe un simulator de navigaţie

Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, vineri dimineaţă, la Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), pentru a susţine o testare pe un simulator de navigaţie, în cadrul cursului de reconfirmare a brevetului de comandant de navă.
Economica.net - joi, 15 aug. 2013, 18:28
Directorul Ceronav: Băsescu este aşteptat vineri la o testare pe un simulator de navigaţie

Potrivit directorului general al CERONAV, Ovidiu Cupşa, cursul pe care îl urmează Traian Băsescu pentru reconfirmarea brevetului are o durată totală de 40 de ore, iar din acesta face parte si instruirea si testarea pe un simulator pe care preşedintele Traian Băsescu va conduce o navă, în calitate de comandant, în condiţii determinate de programul de calculator.

„Programul simulează diferite condiţii de navigaţie, spre exemplu intrarea într-un port sau trecerea printr-o strâmtoare, manevre care trebuie efectuate sub comanda cursantului. O comisie va analiza întreaga simulare, iar rezultatul se va regăsi în notarea finală”, a declarat Ovidiu Cupşa, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX.

El a precizat că preşedintele ar urma să susţină această testare vineri dimineaţă, în jurul orei 8.00, la Centrul de simulare din Constanţa al Ceronav. Testarea ar urma să dureze câteva ore.

Preşedintele Traian Băsescu a spus, joi, că a învăţat până la ora 6.00 dimineaţa pentru că vineri are un test în cadrul cursurilor de reconfirmare a brevetului de comandant de navă, afirmând că ar fi ruşinos să nu ia testul.

„Am învăţat până dimineaţă la 6.00 pentru că mâine (vineri-n.r.) am un test. Mi-am terminat temele şi am venit aici”, a spus preşedintele la Oarba de Mureş, judeţul Mureş.

Întrebat dacă crede că va lua acest test, şeful statului a spus că „ar fi ruşinos” să nu îl ia.

El a mai spus că a început aceste cursuri pentru că este vorba despre sentimentul său de siguranţă: „Fac parte din sentimentul meu de siguranţă. Ştiu că am o meserie foarte bună. E o invitaţie şi către alţi politiceni ca înainte să facă politică să fie foarte buni în meseria lor”.

Preşedintele Traian Băsescu a început, luni, cursurile de reconfirmare a brevetului de comandant de navă ale Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), pregătirea, care se va încheia săptămâna viitoare, făcându-se la vila de protocol de la Neptun.

Directorul general al CERONAV, Ovidiu Cupşa, afirma că preşedintele a solicitat program personal de urgenţă pentru reconfirmare şi a achitat 2.300 de lei, faţă de tariful obişnuit de 1.500 de lei, iar cursul va dura aproximativ două săptămâni, în loc de cinci zile cât este în mod normal.

Directorul CERONAV a mai spus că reconfirmarea brevetului de comandant nu-i va da dreptul preşedintelui să navigheze, în acest sens fiind necesară şi efectuarea cursurilor IMO.

Preşedintele Traian Băsescu a urmat cursurile de reconfirmare a brevetului de comandant în august 2007, tot la CERONAV, iar acestea au expirat în august 2012.

În 1976, Traian Băsescu a absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Navigaţie, Secţia Comercială.

Începutul activităţii profesionale a lui Traian Băsescu a avut loc tot în domeniul naval, acesta fiind ofiţer maritim gradele III, II şi I, pe nave de mare tonaj, la Navrom Constanţa. În perioada 1981-1987 a fost căpitan de cursă lungă şi comandant al navelor Argeş, Crişana şi Biruinţa, iar între 1987 şi 1989 a fost şef al Agenţiei NAVROM din Anvers.

Te-ar mai putea interesa și
FT: Chinezii de la BYD vor să depăşească la vânzări de mașini electrice Volkswagen, Tesla şi Stellantis în Europa, până în 2030
FT: Chinezii de la BYD vor să depăşească la vânzări de mașini electrice Volkswagen, Tesla şi Stellantis în Europa, ...
BYD vrea să depăşească Volkswagen, Tesla şi Stellantis şi să devină în acest deceniu cel mai mare vânzător de vehiculele electrice pe baterii (BEV) din Europa, a afirmat Michael Shu,......
ONRC: 1.675 de soicietăți cu capital străin au fost înființate în primul trimestru în România
ONRC: 1.675 de soicietăți cu capital străin au fost înființate în primul trimestru în România
Un număr de 1.675 societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România, în primele trei luni din 2024, în ...
Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro, la extragere de duminică
Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro, la extragere de duminică
Un report cumulat care depăşeşte 9,46 milioane de lei (peste 1,9 milioane de euro) este în joc la extragerea Noroc de ...
Cod galben de ploi și vijelii în 14 județe, duminică. Vreme rece în București până luni dimineata.
Cod galben de ploi și vijelii în 14 județe, duminică. Vreme rece în București până luni dimineata.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică ...