Engie și compania de stat alegeriană Sonatrach au încheiat un acord privind furnizarea şi vânzarea gazelor naturale

Compania de stat algeriană Sonatrach a încheiat un contract pe trei ani cu grupul energetic francez Engie privind preţul gazelor ce vor fi livrate prin gazoductul submarin Medgaz, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi pe an, transmite AFP.
AGERPRES - vin, 08 iul. 2022, 09:21
Engie și compania de stat alegeriană Sonatrach au încheiat un acord privind furnizarea şi vânzarea gazelor naturale

Sonatrach şi Engie „au ajuns în Alger la un acord privind contractul de furnizare şi vânzare a gazelor naturale prin Medgaz”. Contractul dintre cele două companii, încheiat încă din 2011, asigură aprovizionarea Engie cu gaze naturale de către Sonatrach, prin gazoductul Medgaz, a anunţat într-un comunicat firma din Algeria, scrie Agerpres.

Firmele au convenit „ca preţul de vânzare din contract, care se va aplica pe o perioadă de trei ani, până în 2024, să fie stabilit în funcţie de condiţiile de pe piaţă”, a precizat Sonatrach, fără a da publicităţii preţul.

De la invadarea Ucrainei de către Rusia şi impunerea sancţiunilor occidentale, gazul a devenit mult mai scump, iar preţul energiei în zona euro a urcat în ritm anual cu 41,9%, conform datelor Eurostat.

Cu ocazia semnării acordului, Sonatrach şi Engie au confirmat şi „intenţia lor de a extinde parteneriatul în domeniul gazelor naturale lichefiate (GNL) şi al gazelor naturale. Acordul va permite grupului algerian „să-şi consolideze cota în portofoliul de aprovizionare al Engie”, a precizat în comunicat firma din Algeria.

Engie este un jucător major economic în Algeria, în special pe segmentul de explorare şi producţie a gazelor naturale, fiind şi principalul cumpărător al ţării de GNL.

Algeria furnizează aproximativ 11% din gazele consumate în Europa, faţă de 47% în cazul Rusiei.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Ghişeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu şi controale bazate pe analiza riscurilor
Program guvernare – Ghişeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu şi controale bazate pe analiza riscurilor
Digitalizarea procedurilor de reglementare şi introducerea unor garanţii financiare obligatorii pentru activităţile cu riscuri relevante sunt printre măsurile care vizează modernizarea......
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol şi gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 ...
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk – VIDEO
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk ...
Așa cum anunța ieri Economica.net, Tesla Inc. a prezentat oficial joi noul prototip al modelului de lux Roadster, însă ...
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Guvernul îşi propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiţii în transport, ...