Puls Capital: Toate companiile din coşul indicelui BET au încheiat prima parte a anului pe profit

Toate companiile din coşul indicelui BET (care reflectă evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti - n.r.) au încheiat prima parte a anului pe profit, suma totală a câştigurilor celor 10 emitenţi fiind de 3,4 miliarde de lei, potrivit analizei Puls Capital realizată de casa de brokeraj Intercapital Invest.
Economica.net - D, 18 aug. 2013, 11:49
Puls Capital: Toate companiile din coşul indicelui BET au încheiat prima parte a anului pe profit

Cele mai bune evoluţii ale câştigurilor au fost consemnate de BRD – SG (58%), Transelectrica (402%), Petrom (18%), Electromagnetica (28%) şi Biofarm (10%).

În această săptămână, au fost publicate rezultatele financiare pe semestrul I 2013, conform IFRS (Standardele Internaţionale de Raportare Financiară – n.r.), cu excepţia unor titluri financiare care raportează, însă, conform standardelor RAS (standardele româneşti de contabilitate – n.r.).

‘Din cele 73 de companii analizate, 65% au înregistrat profit în primul semestru al anului curent. În această analizată este luat în calcul rezultatul net şi nu rezultatul global. Din cele 48 de companii profitabile, doar 22 au avut evoluţii mai bune ale profitului net (fie creştere a profitului, fie profit faţă de pierdere) în semestrul I 2013/2012, datorită în mare parte rezultatelor din activitatea operaţională’, se menţionează în analiza Puls Capital.

Potrivit sursei citate, valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate în această săptămână la Bursa de Valori Bucureşti a fost de 101,78 milioane de lei, cu 41,24% mai mare faţă de săptămâna precedentă, în condiţiile în care valoare tranzacţionată totală a fost de 107,22 milioane de lei.

Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Fondul Proprietatea (FP) – în valoare de 44,35 milioane de lei, Erste Bank (EBS) – 11,44 milioane de lei, BRD – SG (BRD) – 10,87 milioane de lei, Banca Transilvania (TLV) – 8,87 milioane de lei şi Transgaz (TGN) – 7,7 milioane de lei.

Indicii bursieri au consemnat evoluţii pozitive, cuprinse între 0,70% pe indicele BET NG (al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi – n.r.) şi 2,92% pe indicele ROTX.

Un număr de 33 de titluri au avut evoluţii pozitive, şapte au avut evoluţii stabile şi 26 au avut evoluţii negative. Cele mai mari creşteri au fost consemnate pe titlurile Artego (ARTE) – plus 37,04%, UAMT (UAM) – 25,94% şi Teraplast (TRP) – 5,89%.

Cea mai mare scădere s-a înregistrat pe titlurile CEMACOM (CEON) – minus 11,20%, aceasta fiind urmată de titlurile COMCM Constanţa (CMCM) – minus 10% şi Romcarbon (ROCE) – minus 9,26%.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm şi pe care îl vom rezolva dacă vom avea Guvern
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare ...