Bergenbier și-a crescut anul trecut business-ul cu 10%, pe o piață stagnantă. Perspectivele pentru a doua jumătate a anului 2022 nu sunt însă optimiste

Bergenbier S.A., unul dintre principalii jucători de pe piața berii din România, a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 716 milioane lei, o creștere de aproximativ 10% față de anul 2020, în contextul în care piața de profil a stagnat.
Ion Dobreanu - lun, 11 iul. 2022, 12:02
Bergenbier și-a crescut anul trecut business-ul cu 10%, pe o piață stagnantă. Perspectivele pentru a doua jumătate a anului 2022 nu sunt însă optimiste

Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, a avut în 2021 rulaje de716 milioane lei, o creștere de aproximativ 10% față de anul 2020. Pentru 2022 însă, compania spune că vînzările sunt puternic impactate de puterea de cumpărare în scădere.

„În anul 2021 restricțiile COVID-19 au continuat să afecteze sectorul HoReCa. Am reușit să compensăm prin canalul Off Trade ( vânzări în magazine n.red), unul puternic pentru Bergenbier, iar planurile strategice ne-au ajutat să avem o performanță solidă la nivel de companie, în linie cu prognozele trasate. Am început anul trecut expansiunea în zona de beyond beer, a mix-urilor de bere fără alcool, acolo unde am avut o lansare de succes a brand-ului Fresh 0.0. Am fost promotori ai consumului responsabil de alcool și am continuat să fim alături de partenerii noștri, să investim în oameni și în planurile de sustenabilitate. (…) Perspectivele pentru a doua jumătate a anului 2022 sunt departe de a fi optimiste. Puterea de cumpărare a consumatorilor a scăzut la un nivel îngrijorător, iar provocările noastre sunt mai mari de la o zi la alta. Ca producător, noi încercăm să atenuăm acest impact financiar suplimentar. Ținem aproape obiectivul nostru principal, acela de a fi în continuare partenerul de încredere al clienților, distribuitorilor și consumatorilor noștri”, a declarat Mihai Voicu, Director General al Bergenbier S.A.

În 2021, în fabrica din Ploiești, compania a trimis la groapa de gunoi 0 deșeuri menajere, procentul de valorificare fiind de 100%. De asemenea, 98% din materiile prime folosite în producerea berii sunt de proveniență autohtonă, ceea ce a contribuit la încurajarea economiei locale.

Compania a plătit către statul român taxe și impozite aferente anului 2021 în valoare de 212 milioane de lei.

„Anul în curs a venit cu o serie de noi provocări date de inflația record, dar și de prețurile în creștere la utilități și materie primă care afectează tot lanțul de producție și distribuție al berii”, a punctat Alexandru Nomicos, Director Financiar Bergenbier S.A.

Conform studiilor realizate de Asociației Berarilor din România, deși în 2021 s-a înregistrat o stagnare în volum a pieței, sectorul de bere a continuat să aibă un impact pozitiv semnificativ asupra economiei românești. Industria berii asigură la nivelul întregii țări, direct și indirect, un număr de aproape 61.000 locuri de muncă pentru români, acoperă exclusiv din producția locală aproximativ 97% din consumul intern de bere, iar 50% din ingredientele folosite la fabricarea berii provin din agricultura României.

Parte a grupului Molson Coors Beverages Company Central & Eastern Europe, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică la Ploiești.

 

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...