Companiile din România au avut cel mai mic număr de angajaţi în 2021 – studiu

Numărul de persoane angajate a scăzut pentru prima dată sub pragul de 4 milioane, anul trecut, 2021 continuând astfel trendul înregistrat în 2020, potrivit unui studiu termene.ro.
AGERPRES - mie, 13 iul. 2022, 15:11
Companiile din România au avut cel mai mic număr de angajaţi în 2021 - studiu

Astfel, dacă în anul 2019, în România erau angajate 4,2 milioane de persoane (similar cu anul 2018), în 2020 numărul acestora s-a redus la 4,1 milioane de persoane, iar în 2021 a ajuns la aproximativ 3,811 milioane persoane. Deşi este vorba despre un fenomen generalizat, vizibil în toate industriile, HoReCa şi construcţiile au înregistrat cele mai mari scăderi, precizează realizatorii studiului.

„Companiile au fost forţate de criză să îşi eficientizeze activitatea, iar o parte a acestui proces a însemnat renunţarea la angajaţii consideraţi non-esenţiali. Oricât de cinic ar suna, este una dintre primele măsuri pe care o firmă trebuie să o ia în perioadele dificile, pentru a reuşi să supravieţuiască. În acelaşi timp, unii angajaţi au renunţat la posturile lor din România şi au ales să plece din ţară, în state în care salariile sunt mai mari, iar joburile mai stabile”, a declarat Adrian Dragomir, consultant de business şi fondator termene.ro.

Domeniul HoReCa a pierdut peste 21% dintre angajaţi, iar cel al construcţiilor 21,6%. Cele mai mici scăderi ale numărului de angajaţi, raportat la nivelul din 2020, sunt în agricultură – 4,55% – şi în comerţ – 7,22%.

Judeţul cu cea mai accentuată scădere a fost Timiş, care a pierdut peste 11% din angajaţi în 2021, pe când cele mai mici scăderi se înregistrează în Prahova, Argeş şi Sibiu.

Pe de altă parte, singurul judeţ în care a existat o creştere a numărului de angajaţi este Bacău unde anul trecut au fost cu 1% mai mulţi angajaţi comparativ cu 2020 (de la aproximativ 81.800 persoane, la 82.600 persoane).

Principalele trei motive ale scăderii numărului de angajaţi, potrivit specialiştilor termene.ro, sunt: eficientizarea activităţii societăţilor, cauzată de restricţiile aferente pandemiei COVID-19 (un număr mare de persoane au fost disponibilizate ca urmare a măsurilor restrictive impuse de pandemie, lucru vizibil mai puţin în situaţiile financiare ale anului 2020 şi mai clar în cele ale anului 2021); lipsa de personal calificat – mediul concurenţial din ce în ce mai puternic (existent la nivel european) face ca angajaţii calificaţi să fie extrem de greu de găsit, iar multe companii activează cu deficit de personal; salariile net superioare oferite pe domenii similare în ţările din vestul Europei.

Potrivit sursei citate, locurile de muncă pierdute în ultimii doi ani vor trebui recreate pentru că economia nu poate creşte cu deficit de personal. Pe termen scurt, cel mai probabil se va apela la mâna de lucru ieftină, provenită din ţări precum Nepal, Sri Lanka, iar pe termen lung evoluţia ratei şomajului va fi direct legată de evoluţia existentă la nivel macroeconomic, subliniază studiul.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...