Economia chineză a frânat brusc în trimestrul al doilea

Economia chineză, a doua mare economie a lumii, a încetinit semnificativ în al doilea trimestru al acestui an, o dovadă a efectelor carantinei asupra activităţii economice, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 15 iul. 2022, 10:54
Economia chineză a frânat brusc în trimestrul al doilea

Datele oficiale publicate vineri arată că Produsul Intern Brut al Chinei a crescut cu doar 0,4% în trimestrul aprilie-iunie 2022 faţă de perioada similară a anului trecut. Este cea mai slabă performanţă înregistrată de economia chineză de la debutul publicării datelor statistice în 1992, excluzând contracţia de 6,9% înregistrată în primele trei luni ale anului 2020 din cauza şocului iniţial al pandemiei de COVID. Cifra anunţată de autorităţile chineze este mult sub avansul de 1% prognozat de analiştii intervievaţi de Reuters şi de asemenea o încetinire dramatică după avansul de 4,8% înregistrat în primul trimestru.

În trimestrul al doilea comparativ cu primul trimestru, Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat o scădere de 2,6%, faţă de estimările analiştilor care mizau pe un declin de 1,5% şi după un avans de 1,4% în primele trei luni ale anului.

„Economia chineză s-a aflat pe marginea căderii în stagflaţie, însă cea mai dificilă perioadă a trecut. Putem exclude posibilitatea unei recesiuni, sau două trimestre consecutive de contracţie”, a apreciat Toru Nishihama, economist şef la Dai-ichi Life Research Institute în Tokyo.

Carantine totale sau parţiale au fost impuse în marile centre din întreaga ţară în lunile martie şi aprilie, inclusiv în capitala financiară Shanghai. Chiar dacă multe dintre aceste restricţii au fost ridicate, iar datele pentru luna iunie dau semne de îmbunătăţire, analiştii nu se aşteaptă la o revenire economică rapidă. Autorităţile chineze îşi continuă politica de toleranţă zero faţă de Covid, piaţa imobiliară chineză este într-o gravă cădere iar perspectivele economice mondiale s-au înrăutăţit.

În primele şase luni ale acestui an, Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat un avans de 2,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Aceste cifre arată că ţinta oficială de creştere pentru acest an, de aproximativ 5,5%, va fi dificil de atins atât timp cât Beijingul continuă politica de toleranţă zero faţă de Covid. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteaptă ca economia chineză să înregistreze o creştere de 4% în acest an. Mulţi economişti cred că spaţiul de manevră al Băncii centrale a Chinei pentru relaxarea politicii monetare ar putea fi limitat de îngrijorările cu privire la ieşirile de capital, în condiţiile în care Rezerva Federală americană şi alte mari bănci centrale au început să majoreze agresiv dobânzile pentru a combate inflaţia ridicată.

Te-ar mai putea interesa și
Kaufland pune pe rafturi speciale produsele despre care se vorbește pe TikTok. „Când un produs devine viral, cererea explodează peste noapte”
Kaufland pune pe rafturi speciale produsele despre care se vorbește pe TikTok. „Când un produs devine viral, cererea ...
Marco Hößl, CEO Kaufland România şi R. Moldova, spune că ritmul cererii din partea consumatorilor nu mai este dictat de anotimpuri, ci de videoclipurile de 15 secunde de pe TikTok. În......
CGMB a adoptat o procedură nouă pentru autorizarea companiilor de salubrizare pentru activități de dezinsecție, dezinfecție și deratizare
CGMB a adoptat o procedură nouă pentru autorizarea companiilor de salubrizare pentru activități de dezinsecție, dezinfecție ...
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre privind ...
Influentul bancher libanez Antoun Sehnaoui, anchetat în țara sa pentru că s-a întâlnit cu Netanyahu în SUA
Influentul bancher libanez Antoun Sehnaoui, anchetat în țara sa pentru că s-a întâlnit cu Netanyahu în SUA
Justiţia libaneză a decis miercuri să deschidă o anchetă asupra prezenţei unui influent bancher libanez alături de ...
Majorarea cu 9,5% a cifrei de afaceri în primul semestru din 2026 permite grupului Renault să confirme rezultatele asumate pentru întregul an
Majorarea cu 9,5% a cifrei de afaceri în primul semestru din 2026 permite grupului Renault să confirme rezultatele asumate ...
Grupul francez Renault este printre puținele companii majore din industria auto globală care se poate mândri cu rezultate ...