Adriana Pistol, MS: Peste 25.000 de infectări cu SARS-CoV-2 în ultima săptămână – 4,4% cu varianta Omicron BA.5

Un număr de 25.092 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultima săptămână (11 - 17 iulie), dintre care 4,4% cu varianta Omicron BA.5, mai transmisibilă, dar mai puţin severă, a anunţat, luni, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol.
AGERPRES - lun, 18 iul. 2022, 15:38
Adriana Pistol, MS: Peste 25.000 de infectări cu SARS-CoV-2 în ultima săptămână - 4,4% cu varianta Omicron BA.5

„Creşterea numărului de cazuri săptămânal este mai mult decât evidentă. Săptămâna anterioară, am avut 14.943 de cazuri, iar în ultima săptămână am avut peste 25.000 de cazuri. Trendul este evident”, a spus Adriana Pistol, într-o conferinţă de presă.

În ultima săptămână, au fost raportate de către INSP 27 de decese la pacienţi cu COVID-19 (18 bărbaţi şi 9 femei), în scădere faţă de săptămâna anterioară (4 – 10 iulie), când au fost înregistrate 33.

În perioada 11 – 17 iulie, au fost efectuate 25.197 de teste RT-PCR şi 88.075 teste rapide antigenice.

Adriana Pistol a explicat că, în ultimele săptămâni, a crescut rata de pozitivitate de la 4,9% (20 iunie – 26 iunie), la 8% (27 iunie – 3 iulie), 12,3% (4 – 10 iulie) şi 18% (11 – 17 iulie).

În schimb, rata de creştere a cazurilor a început să încetinească. Astfel, în săptămâna 4 – 10 iulie, rata de creştere a cazurilor a fost de 53%, pentru ca în săptămâna 11 – 17 iulie să se ridice la 46%.

„Aceasta schiţează oarecum o încetinire a ratei de creştere, dar rămâne să vedem dacă acest lucru se va confirma. (…) Ce pot să vă mai spun este că am înregistrat tulpina Omicron, evident, în toată această perioadă. Începând cu săptămâna anterioară, din totalul cazurilor VOC, cum le spunem noi, variante de îngrijorare, cam 2% au avut loc detecţii cu tulpina Omicron BA.5, iar în săptămâna 11 – 17 iulie am avut detecţii care au urcat la un procent de 4,4%. Acest lucru explică şi creşterea numărului de cazuri, pentru că ştim faptul că varianta BA.5 este mai transmisibilă, dar, din fericire, nu este mai severă, rata de spitalizare rămânând în continuare mică”, a menţionat Pistol.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureştiul „caută” banii super-bogaţilor arabi. Primarul Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre posibile investiţii în proiecte de infrastructură
Bucureştiul „caută” banii super-bogaţilor arabi. Primarul Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre ...
Edilul general, Ciprian Ciucu, a discutat marţi cu ambasadorul Qatarului, Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al-Kuwari, despre posibile investiţii în proiecte specifice de infrastructură,......
Succes major pentru o fabrică de armament în România. Uzina Cugir se modernizează masiv pentru creșterea producției de muniție de tip NATO
Succes major pentru o fabrică de armament în România. Uzina Cugir se modernizează masiv pentru creșterea producției ...
Uzina Mecanică Cugir a semnat un contract în valoare 54 de milioane de euro pentru furnizarea unor utilaje speciale, executate ...
Marile companii franceze au plătit cele mai mari dividende din Europa şi sunt pe locul doi la nivel global, după cele din SUA
Marile companii franceze au plătit cele mai mari dividende din Europa şi sunt pe locul doi la nivel global, după cele ...
Suma dividendelor plătite de marile companii franceze în timpul celui de-al doilea trimestru a fost cea mai mare din Europa ...
UPDATED Ministerul Finanțelor a prelungit cu două săptămâni perioada de aplicare a accizei reduse la motorină
UPDATED Ministerul Finanțelor a prelungit cu două săptămâni perioada de aplicare a accizei reduse la motorină
În mod previzibil, Ministerul Finanțelor a trimis retailerilor de carburanți înștiințarea potrivit căreia în perioada ...