Hyundai are în dezvoltare o mașină electrică în același segment cu Dacia Spring

Tot mai multe companii dezvăluie planuri pentru realizarea de vehicule electrice de clasă mini. Șeful de marketing al Hyundai Motor Europe adaugă și compania sa pe listă.
Robert Stan - mie, 20 iul. 2022, 09:26
Hyundai are în dezvoltare o mașină electrică în același segment cu Dacia Spring

Sunt puține mașini electrice care pot fi achiziționate, fără subvenții de la stat, cu prețuri cuprinse între 20.000 și 30.000 de euro. Dacia Spring și Volkswagen e-Up! sunt două dintre acestea, iar succesul lor în Europa a demonstrat că prețul rămâne un argument foarte puternic chiar și în lumea mașinilor electrice. Asta în ciuda faptului că, nu cu mult timp în urmă, unii actori din industrie considerau că segmentul mașinilor de clasă A (mini) nu aduce profituri suficiente pentru a merita luat în seamă la capitolul electrificare. Hyundai pare să fi înțeles foarte bine tema și este gata să intre în joc.

Cazul Dacia Spring este cât se poate de relevant în acest context – mașina fiind apreciată de cei care au nevoie de transport strict în interiorul aglomerărilor urbane -, iar intenția declarată a mărcilor din grupul Volkswagen de a pune pe piață un înlocuitor pentru Skoda Citigo e-iV și Volkswagen e-Up! nu lasă urme de îndoială în privința posibilității de a genera profit chiar și în cazul mașinilor electrice cu dimensiuni reduse.

În acest context, Andreas-Christoph Hofmann, Vice President Marketing & Product Hyundai Motor Europe a declarat că marca pe care o reprezintă intenționează să lanseze în viitor în Europa o mașină de mici dimensiuni, complet electrică.

Conform oficialului, Hyundai lucrează la un minimașină alimentată de baterii, dar va dura ceva timp pentru a dezvolta o versiune pregătită pentru producție.

„Toată lumea din industrie știe că ținta acestui tip de vehicul este de 20.000 de euro”, a declarat Andreas-Christoph Hofmann la congresul Automotive News de la Praga referindu-se la prețul de bază al viitorului model.

Este important de menționat că, la începutul lunii mai, directorul executiv al grupului Volkswagen, Herbert Diess, declara că dezvoltarea vehiculelor electrice din categoria „entry” pentru mărcile Volkswagen, Skoda și Cupra este „în plină desfășurare”. Iar Ralf Brandstaetter, CEO al mărcii Volkswagen, anunța încă din septembrie 2021 că extinderea producției pe platforma MEB va include mașini cu dimensiuni mici, acestea fiind „cheia pentru intrarea în segmentul de preț de 20.000 de euro”. Ulterior, creșterea inflației pare să fi majorat acest prag-țintă.

Conform lui Andreas-Christoph Hofmann, marca Hyundai va lansa 11 vehicule complet electrice în Europa până în 2030, acestea adăugându-se modelului Ioniq 5 deja existent pe piață, dar și abia prezentatului Ioniq 6 care va ajunge pe anumite piețe din Europa la finalul acestui an și are primele livrări către clienți estimate pentru prima parte a lui 2023.

Ulterior, Hyundai va lansa și un SUV electric, Ioniq 7, acesta ajungând și pe piața din Europa deși este destinat în special zonei nord-americane.

Deocamdată, marca Hyundai reușește să crească în Europa făcând notă discordantă cu majoritatea concurenților direcți. În prima jumătate a lui 2022, vânzările sale s-au majorat cu 8,2% pe fondul unei piețe care a scăzut cu 14%, fapt ce a dus la o creștere a cotei de piață până la 4,7%. Din totalul mașinilor comercializate de Hyundai în Europa, 16% au fost electrice.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic şi a regiunii în care ne găsim
Nicuşor Dan: România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic şi a regiunii în care ne găsim
România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic şi a regiunii în care ne găsim, a declarat, marţi, preşedintele Nicuşor Dan în alocuţiunea susţinută la......
Aukera scoate la vânzare din proiectele eoliene, dar accelerează investițiile în stocare din România: Începe construcția a încă 1.400 MWh în următoarele șase luni
Aukera scoate la vânzare din proiectele eoliene, dar accelerează investițiile în stocare din România: Începe construcția ...
Aukera, unul dintre investitotrii importanți în stocarea de energie electrică din România, dar care are și un portofoliu ...
Uniunea Europeană suspendă importurile de carne, ouă şi miere din Brazilia. Sud-americanii nu oferă garanţii suficiente pentru respectarea normelor sanitare, anunţă UE
Uniunea Europeană suspendă importurile de carne, ouă şi miere din Brazilia. Sud-americanii nu oferă garanţii suficiente ...
Uniunea Europeană va suspenda, începând de joi, importurile de carne de pasăre şi carne de vită din Brazilia, în aşteptarea ...
Cum începe leul luna septembrie – curs valutar interbancar leu/euro 1.09.2026
Cum începe leul luna septembrie – curs valutar interbancar leu/euro 1.09.2026
Curs valutar interbancar 1 septembrie 2026 - Leul începe prima zi de toamnă calendaristică în intervalul 5,2580 lei/euro ...