Avertisment OMS pentru Europa: Acţionaţi acum, sau riscaţi apoi măsuri anti-COVID mai stricte!

În timp ce subvariantele Omicron ale coronavirusului provoacă un nou val de infectări în Europa, ţările trebuie să intensifice vaccinarea şi să reinstituie măsuri precum purtarea măştii în transportul public şi în spaţiile închise, pentru a evita măsuri mai stricte odată cu apropierea sezoanelor de toamnă şi iarnă, a avertizat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
AGERPRES - mar, 19 iul. 2022, 14:59
Avertisment OMS pentru Europa: Acţionaţi acum, sau riscaţi apoi măsuri anti-COVID mai stricte!

Într-un interviu acordat agenţiei Reuters, directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, a îndemnat statele de pe continent să acţioneze acum pentru a preveni saturarea sistemelor sanitare, în condiţiile în care subvarianta Omicron BA.5 se răspândeşte intens.

”Avem o creştere a numărului cazurilor (…), într-o societate care funcţionează aproape la fel ca înainte” de pandemie, a remarcat responsabilul OMS, care a insistat că este nevoie de purtarea măştii, de aerisirea spaţiilor închise şi de administrarea celei de-a doua doze de vaccin booster, înainte ca serurile specifice noilor variante să fie disponibile în toamnă.

Aceste măsuri de stabilizare trebuie implementate pentru a evita alte măsuri mai stricte, a subliniat Hans Kluge. ”Nu cred că societatea este pregătită pentru lockdown-uri impuse”, după cele care au existat de când a început pandemia, a mai constatat el.

”Acum este suficient de clar că ne aflăm într-o situaţie similară celei de vara trecută”, cu singura diferenţă că varianta Omicron este cea dominantă, a menţionat acelaşi responsabil al OMS într-un comunicat citat de agenţia EFE.

”Odată cu creşterea numărului cazurilor vedem şi o creştere a spitalizărilor, care nu vor face decât să crească şi mai mult în lunile de toamnă şi iarnă, după ce şcolile se vor redeschide, oamenii vor reveni din vacanţe şi odată cu venirea iernii interacţiunea socială se va muta în spaţii închise”, anticipează Hans Kluge, insistând din nou asupra reintroducerii măştii în transportul public şi în spaţiile închise şi administrării celei de-a doua doze de vaccin booster.

Aproape trei milioane de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în Europa săptămâna trecută, circa jumătate din cele înregistrate la nivel mondial. În acelaşi interval de timp spitalizările s-au dublat şi aproape 3.000 de oameni au murit în urma COVID-19.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureştiul „caută” banii super-bogaţilor arabi. Primarul Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre posibile investiţii în proiecte de infrastructură
Bucureştiul „caută” banii super-bogaţilor arabi. Primarul Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre ...
Edilul general, Ciprian Ciucu, a discutat marţi cu ambasadorul Qatarului, Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al-Kuwari, despre posibile investiţii în proiecte specifice de infrastructură,......
Succes major pentru o fabrică de armament în România. Uzina Cugir se modernizează masiv pentru creșterea producției de muniție de tip NATO
Succes major pentru o fabrică de armament în România. Uzina Cugir se modernizează masiv pentru creșterea producției ...
Uzina Mecanică Cugir a semnat un contract în valoare 54 de milioane de euro pentru furnizarea unor utilaje speciale, executate ...
Marile companii franceze au plătit cele mai mari dividende din Europa şi sunt pe locul doi la nivel global, după cele din SUA
Marile companii franceze au plătit cele mai mari dividende din Europa şi sunt pe locul doi la nivel global, după cele ...
Suma dividendelor plătite de marile companii franceze în timpul celui de-al doilea trimestru a fost cea mai mare din Europa ...
UPDATED Ministerul Finanțelor a prelungit cu două săptămâni perioada de aplicare a accizei reduse la motorină
UPDATED Ministerul Finanțelor a prelungit cu două săptămâni perioada de aplicare a accizei reduse la motorină
În mod previzibil, Ministerul Finanțelor a trimis retailerilor de carburanți înștiințarea potrivit căreia în perioada ...