Dolarul a crescut în raport cu euro – date pentru miercuri, 29 iulie 2022

Dolarul american a crescut miercuri în raport cu euro, într-o sesiune agitată, dar câştigurile sale au fost limitate, deoarece comercianţii au ezitat să facă mişcări importante înaintea unei decizii cruciale de politică monetară a Băncii Centrale Europene de joi, transmite Reuters.
News.ro - J, 21 iul. 2022, 06:39
Dolarul a crescut în raport cu euro - date pentru miercuri, 29 iulie 2022

Moneda unică europeană a crescut cu aproximativ 2% în ultimele trei sesiuni de tranzacţionare, pe baza aşteptărilor că BCE ar putea oferi o majorare mare a dobânzii cheie, de 0,50 puncte procentuale, şi a unui articol al Reuters conform căruia gazoductul rus Nord Stream 1 se va redeschide la timp după încheierea perioadei de întreţinere, scrie News.ro.

”Euro a scăzut ieri (marţi n.r.) din cauza uşoarei posibilităţi ca BCE să ia în considerare o creştere de 0,50 puncte procentuale. Cred că aşteptările în acest sens au scăzut puţin în această dimineaţă (miercuri), mai ales odată cu criza energetică din nou în prima pagină”, a declarat John Doyle, vicepreşedinte pentru tranzacţii la Monex USA.

Uniunea Europeană le-a spus miercuri statelor membre să reducă consumul de gaz cu 15% până în martie, ca pas de urgenţă, după ce preşedintele Vladimir Putin a avertizat că livrările ruseşti trimise prin cea mai mare conductă de gaze către Europa ar putea fi reduse în continuare şi chiar s-ar putea opri, scrie News.ro.

Ambele evenimente – reuniunea BCE şi redeschiderea conductei Nord Stream 1 după o închidere de 10 zile – sunt programate joi, lăsând pieţele în aşteptare.

„Aşteptăm că BCE va creşte dobânda doar cu 0,25 puncte procentuale în această lună. Dar şansa unei surprize pozitive va menţine cursul EUR/USD agitat până la publicarea deciziei”, a spus Doyle.

Dolarul a scăzut miercuri cu aproximativ 0,52% faţă de euro, la 1,0168 dolari.

Moneda unică a fost supusă unei presiuni suplimentare miercuri, din cauza crizei politice din Italia, scrie News.ro.

Faţă de un coş de valute, dolarul a urcat cu 0,5% mai mare la 107,17, nu departe de maximul ultimelor două decenii, de 109,29, atins săptămâna trecută.

Dolarul a scăzut cu aproximativ 0,1% faţă de yen, la 138,27 yeni. Investitorii aşteaptă ca Banca Japoniei să-şi menţină politica monetară relaxată la o şedinţă de joi.

Lira sterlină a slăbit în raport cu dolarul, deoarece datele au arătat că inflaţia britanică a urcat la ce mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, dar doar puţin peste prognoză. Faţă de dolar, lira a scăzut cu 0,3% la 1,1961 dolari pe unitate.

Te-ar mai putea interesa și
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, şi anume arest la domiciliu......
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând ...
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...