Profitul Raiffeisen Bank a urcat cu 20% în primul semestru, la 60 mil.euro

Raiffeisen Bank a obţinut în primul semestru un profit net de 60 milioane euro, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce valoarea activelor a scăzut cu 1% faţă de iunie 2012, la 5,59 miliarde euro, a anunţat joi instituţia de credit.
Economica.net - J, 22 aug. 2013, 10:36
Profitul Raiffeisen Bank a urcat cu 20% în primul semestru, la 60 mil.euro

În primele şase luni ale anului trecut, banca a avut un profit de 50 milioane de euro, iar activele însumau 5,64 miliarde euro la sfârşitul lunii iunie.

Soldul creditelor a ajuns la 3,6 miliarde euro, cu 6% peste nivelul din intervalul similar al anului precedent, iar cel al depozitelor a urcat cu 8%, la peste 4 miliarde euro, potrivit datelor auditate ale băncii pe standarde IFRS.

Astfel, raportul credite/depozite este în prezent de 89%, în scădere de la 91% în iunie 2012.

„Pentru a doua jumătate a acestui an vom continua să controlăm strict costurile şi riscurile, să îmbunătăţim procesele şi operaţiunile acolo unde putem şi să ne consolidăm relaţia cu cei două milioane de clienţi ai noştri”, a declarat, într-un comunicat, preşedintele băncii, Steven van Groningen.

Rata creditelor neperformante a crescut de la 7,2% la 8%, însă cheltuielile nete cu provizioanele au scăzut cu 5%, la 36 milioane euro.

Numărul angajaţilor s-a redus, din iunie anul trecut, cu 10%, la 5.116 salariaţi.

Instituţia de credit avea la finele primului semestru o rată a solvabilităţii de 14,2% şi o rentabilitate a capitalurilor proprii (ROE) de 19%.

Raiffeisen Bank are circa două milioane de clienţi persoane fizice, 100.000 de IMM-uri şi 7.500 de companii, deserviţi prin 525 de unităţi, peste 1.100 de bancomate şi aproximativ 11.000 de terminale electronice de plată.

Grupul austriac Raiffeisen Bank International AG (RBI) deţine 99,49% din acţiunile Raiffeisen Bank S.A.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
Lucrările la lotul 1 Joița - Corbeanca din Autostrada Bucureștiului A0 Nord se apropie de 68%, însă pe unele sectoare (ale Pizzarotti - n.r.) trebuie crescut ritmul pentru a fi respectat......
Glovo integrează Revolut Pay în România: plăți cu un singur click pentru comenzile din aplicație
Glovo integrează Revolut Pay în România: plăți cu un singur click pentru comenzile din aplicație
Glovo, una dintre cele mai importante platforme tehnologice din Europa pentru comenzi on-demand, și Revolut, aplicația ...
IKEA deschide două locații în București. GALERIE FOTO
IKEA deschide două locații în București. GALERIE FOTO
Retailerul suedez de mobilă IKEA deschide un Plan & Order Point și un Pick & Point în centrul comercial Grand Arena din ...
Nuclearelectrica va vinde energie pe contracte pe 20 de ani, în valoare de miliarde de lei, prin platforma BRM, pentru a finanța retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă
Nuclearelectrica va vinde energie pe contracte pe 20 de ani, în valoare de miliarde de lei, prin platforma BRM, pentru a ...
Acționarii Nuclearelectrica (SNN) au aprobat strategia companiei de comercializare a energiei electrice pe termen foarte ...