Kadri Simson, comisarul european pentru Energie, avertizează că actualul acord de reducere al consumului de gaze e suficient pentru o iarnă medie

Acordul privind reducerea consumului de gaze, la care au ajuns marţi statele membre ale Uniunii Europene, va asigura suficiente economii pentru o iarnă obişnuită, inclusiv dacă Rusia ar sista livrările de gaze chiar de luna aceasta, a declarat comisarul european pentru energie, Kadri Simson (foto), citat de Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 26 iul. 2022, 17:09
Kadri Simson, comisarul european pentru Energie, avertizează că actualul acord de reducere al consumului de gaze e suficient pentru o iarnă medie

„Calculele noastre iniţiale arată că, chiar dacă se utilizează integral toate excepţiile, vom realiza o reducere a cererii care ne va ajuta să trecem în siguranţă peste o iarnă medie”, a declarat oficialul european în cadrul unei conferinţe de presă, la reuniunea miniştrilor energiei din UE de la Bruxelles.

Preşedinţia cehă a Consiliului UE a anunţat mai devreme că statele membre ale Uniunii Europene au aprobat un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a ajuta astfel Germania şi a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrărilor ruseşti prin conducta Nord Stream.

Acordul survine după ce mai multe ţări membre au protestat faţă de ţinta globală a reducerii consumului de gaze naturale cu 15%, raportat la consumul mediu al ultimilor cinci ani, cerută de Comisia Europeană pentru perioada 1 august 2022 – 31 martie 2023.

Deşi acest obiectiv procentual se menţine, textul convenit în final prevede că statele membre vor face ”tot posibilul” pentru a atinge această ţintă a reducerii consumului de gaz, reducere care deocamdată este voluntară.

Dar în caz de ”risc de gravă penurie”, un mecanism de alertă va face ”obligatorie” pentru cele 27 de state membre reducerea consumului de gaz cu 15%, însă acesta prevede mai multe situaţii în care ţările membre vor putea cere aplicarea unor derogări.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, cu venit fix. Mai exact, randamentele oferite la achiziția de titluri......
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...