Răspunsul acid al lui Iohannis la discursul lui Viktor Orban. Declaraţiile preşedintelui României

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, vineri, discursul premierului Ungariei, Vikor Orban, susţinut în România, subliniind că 'este greşit, o eroare majoră şi inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor'.
AGERPRES - vin, 29 iul. 2022, 12:38
Răspunsul acid al lui Iohannis la discursul lui Viktor Orban. Declaraţiile preşedintelui României

 

„În principiu este greşit, este o eroare majoră şi este inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor, o teorie care a dus la cea mai mai teribilă catastrofă a secolului XX, la al Doilea Război Mondial, este o teorie de cea mai tristă amintire posibilă şi nu poate fi acceptat în niciun fel ca un demnitar european să vină cu o astfel de teorie pentru a-şi motiva orice demersuri politice interne sau externe. Este la fel de regretabil că un înalt demnitar european vine pe scena publică cu un discurs cu tentă antieuropeană. Este eronat, greşit, inacceptabil indiferent unde s-ar afla această scenă, faptul că această scenă s-a aflat în Transilvania este o problemă pentru noi şi reacţiile din spaţiul public au arătat că este o problemă pentru noi”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, la conferinţa comună cu omologul din Republica Moldova, Maia Sandu, scrie Agerpres.

Preşedintele Iohannis a arătat că premierul ungar a încercat între timp să retragă într-un fel aceste declaraţii.

„Între timp, este adevărat că premierul Orban, pe altă scenă, în Viena, a încercat să retragă într-un fel afirmaţiile sau să le reinterpreteze, ceea ce este un semn că şi-a dat seama că aşa ceva nu merge în Europa. Nu este rolul şi rostul meu să dau lecţii de politică sau de oratorie unui înalt demnitar european, dar nu pot să nu mă disociez clar, public, de ideile care au fost vehiculate acolo”, a spus şeful statului.

Iohannis: E nevoie de clarificări publice din partea UDMR şi de o discuţie în coaliţie despre discursul premierului Ungariei

Iohannis a declarat, vineri, că este nevoie de clarificări publice din partea UDMR în contextul discursului susţinut în România de premierul Ungariei, Viktor Orban, dar şi de o discuţie clarificatoare în cadrul coaliţiei.

„Eu cred că este nevoie de clarificări publice din partea UDMR, fiindcă la acel eveniment a fost prezentă o parte semnificativă din conducerea şi din rândul UDMR. Ei vor trebui să explice dacă au fost de acord cu conţinutul acelui discurs pe care l-au aplaudat, ceea ce ar fi extrem de complicat, sau dacă nu au înţeles despre ce se vorbeşte şi au aplaudat pur şi simplu generic personajul care a ţinut discursul. Oricare ar fi explicaţia, ea trebuie să existe şi cred că trebuie să existe o discuţie clarificatoare inclusiv în coaliţia de guvernare”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, la conferinţa comună cu omologul din Republica Moldova, Maia Sandu.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...