Apple lucrează la televizorul viitorului, un prototip integrat

Apple lucrează la un prototip de televizor integrat, cu o interfaţă care va permite sincronizarea wireless a conţinutului cu alte aparate ale companiei, şi a apelat în acest scop la inginerul care a construit iTunes, au declarat trei persoane apropiate situaţiei, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 25 oct. 2011, 18:13

Jeff Robbin, care a contribuit la crearea iPod, pe lângă magazinul iTunes, coordonează acum dezvoltarea noului televizor, au spus sursele, potrivit Mediafax.

Implicarea lui Robin indică angajamentul Apple de a-şi extinde până în living room dominaţia din domeniul smartphone-urilor şi tabletelor.

Co-fondatorul Apple, Steve Jobs, i-a spus biografului său Walter Isaacson, că „şi-a dat seama în sfârşit” cum să construiască un televizor integrat, cu o interfaţă simplă care va sincroniza wireless conţinutul cu alte aparate ale Apple.

„Va avea cea mai simplă interfaţă pe care ţi-o poţi imagina”, a afirmat Jobs, care a murit pe 5 octombrie, în biografia sa publicată luni de CBC Corp.

Un purtător de cuvânt al Apple a refuzat să comenteze.

În afara remarcilor lui Jobs din carte, Apple nu a recunoscut că dezvoltă un televizor şi, potrivit unei surse, nu este sigur că va lansa unul pe piaţă.

Până în prezent, implicarea companiei în acest domeniu s-a limitat la AppleTV, un aparat mic, de 99 de dolari, care poate fi conectat la un televizor şi permite utilizatorilor acces la conţinutul iTunes şi YouTube.

Jobs a numit aparatul mai degrabă un hobby al Apple, decât o sursă serioasă de venituri. Situaţia s-ar putea schimba însă.

Apple are în lucru un prototip de televizor şi ar putea ca produsul să fie scos la vânzare la sfârşitul anului viitor sau în 2013, a afirmat Gene Munster, analist la compania Piper Jaffray.

El a estimat momentul lansării în urma unor întâlniri cu surse apropiate de furnizorii Apple din Asia, surse din industrie şi după analizarea portofoliului de patente al companiei.

Munster a spus că Apple investeşte totodată în unităţi de producţie şi îşi asigură furnizorii de ecrane LCD.

Apple ar putea folosi soft-ul de comandă vocală Siri şi serviciul iCloud de stocare a datelor pe web pentru un televizor al viitorului, se arată într-o notă adresată de Munster clienţilor.

Siri ar putea ajuta la căutarea de conţinut video, iar iCloud permite utilizatorilor să stocheze video, muzică şi imagini pe serverele companiei.

Unul dintre obiectivele Apple legate de noul televizor este de a permite utiliatorilor să caute un show sau un film, a spus una dintre surse.

Astfel, în loc să cauţi separat dacă un film sau un show este disponibil prin Netflix sau printr-un serviciu prin cablu, tot materialul poate fi integrat, a explicat sursa.

O dificultate ar fi determinarea producătorilor de filme sau show-uri TV să schimbe sistemul prin care difuzează conţinutul.

Apple a luat în considerare adoptarea unor noi modele de afaceri pentru furnizarea de servicii video, inclusiv prin sistemul de abonamente TV, au declarat anul trecut directori din sectorul media, dar discuţiile nu au dus la un rezultat.

Construirea unui televizor ar pune Apple în concurenţă cu producători de aparatură electronică de consum precum Samsung Electronics şi Sony.

Apple ar putea vinde anul viitor 1,4 milioane de televizoare, dintr-un volum total al pieţei de 220 milioane de aparate cu ecrane plate, potrivit lui Munster.

Astfel, televizoarele ar putea avea, în 2014, o contribuţie de 6 miliarde de dolari la veniturile companiei.

Google, care concurează cu Apple pe piaţa smartphone, încearcă la rândul său să atragă clienţii cu un sistem de operare creat pentru televizoare.

Spre deosebire de Google, Apple ar oferi cu noul televizor un sistem integrat de hardware şi software.

Te-ar mai putea interesa și
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
Compania IT HMD anunță că a lansat cele mai recente creații a sa: telefoanele cu taste Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G. Acest trio vine într-un curcubeu de culori, iar prețurile......
Cometex inaugurează cel de-al 12-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul Vălenii de Munte
Cometex inaugurează cel de-al 12-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul Vălenii de Munte
Cometex, companie dezvoltatoare de parcuri comerciale, anunță că va inaugura pe 1 mai un nou centru comercial modern în ...
Klaus Iohannis a promulgat legea privind energia eoliană offshore. Ea va intra în vigoare de la 30 mai
Klaus Iohannis a promulgat legea privind energia eoliană offshore. Ea va intra în vigoare de la 30 mai
Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a anunţat, marţi, Ministerul Energiei, ...
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli a Loteriei Române
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli a Loteriei Române
Guvernul a aprobat, marţi, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 pentru Compania Naţională Loteria Română, ...