În ciuda amenințărilor chineze, Nancy Pelosi va ajunge astăzi în Taiwan – surse Reuters

Președintele Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite, Nancy Pelosi, ar urma să efectueze marţi o vizită în Taiwan, au declarat pentru Reuters două persoane familiarizate cu chestiunea, în timp ce China a avertizat că armata sa "nu va sta fără să facă nimic" dacă politiciana americană se va deplasa în insula revendicată de Beijing, relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 01 aug. 2022, 21:01
În ciuda amenințărilor chineze, Nancy Pelosi va ajunge astăzi în Taiwan - surse Reuters

Pelosi, care şi-a început călătoria în Asia luni, la Singapore, ar urma să-şi petreacă noaptea de marţi în Taiwan, au declarat persoanele citate.

Ministerul de Externe din Taiwan a precizat că nu comentează asupra planurilor de călătorie ale lui Pelosi.

În contextul speculaţiilor privind o eventuală escală în Taiwan, biroul lui Pelosi a precizat duminică că aceasta conduce o delegaţie a Congresului care va efectua vizite în Singapore, Malaezia, Coreea de Sud şi Japonia. Sursa citată nu a făcut nicio referire la Taiwan.

O sursă a declarat pentru Reuters că SUA au informat unii aliaţi privind vizita lui Pelosi în Taiwan. O altă sursă a spus că Pelosi urmează să se întâlnească cu unii activişti vocali în privinţa problemelor Chinei legate de respectarea drepturilor omului pe durata şederii ei în Taiwan.

Purtătorul de cuvânt al MAE chinez Zhao Lijian a declarat luni că o vizită a lui Pelosi în Taiwan ar fi „un amestec grosolan în afacerile interne ale Chinei”.

„Am dori să transmitem Statelor Unite din nou că China este pregătită, că Armata Populară de Eliberare chineză nu va sta fără să facă nimic, şi China va da răspunsuri hotărâte şi va lua contramăsuri puternice pentru a-şi apăra suveranitatea şi integritatea teritorială”, a declarat Zhao la un briefing de presă cotidian.

Întrebat ce măsuri ar putea lua armata chineză, purtătorul de cuvânt a răspuns: „Dacă îndrăzneşte să meargă, atunci să aşteptăm şi să vedem”.

O vizită a lui Pelosi, care este a doua în linia de succesiune la preşedinţia SUA şi un vechi critic al Chinei, vine în contextul unor relaţii tot mai proaste între Washington şi Beijing.

Republicanul Newt Gingrich a fost ultimul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor care a efectuat o vizită în Taiwan, în 1997.

Tot luni, postul CNN, citând un oficial taiwanez şi unul american, ambii sub protecţia anonimatului, a relatat că Pelosi este aşteptată să ajungă în Taiwan în zilele următoare şi să rămână peste noapte.

Te-ar mai putea interesa și
„Amendamentul Fritz” riscă să ducă la pierderea fondurilor PNRR
„Amendamentul Fritz” riscă să ducă la pierderea fondurilor PNRR
Grupurile politice Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta) şi Renew Europe (liberal) din Parlamentul European îi solicită preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să......
Contraperformanţă pentru România: pe ultimul loc în UE la competenţele digitale; nici o treime din populaţie are competenţe de bază
Contraperformanţă pentru România: pe ultimul loc în UE la competenţele digitale; nici o treime din populaţie are competenţe ...
Doar 31,84% din populaţia României deţine competenţe digitale de bază sau superioare, cel mai redus nivel din Uniunea ...
Un mare parc din Bucureşti, deschidere în weekend. Va bate recordurile din Europa – FOTO
Un mare parc din Bucureşti, deschidere în weekend. Va bate recordurile din Europa – FOTO
Parcul Liniei, cel mai mare parc liniar din Europa a ajuns la finalizarea fazei 3, ultima din dezvoltarea acestuia. Sâmbătă, ...
Creşterea taxelor în mediul privat este o greşeală fundamentală, atenţionează Pîslaru
Creşterea taxelor în mediul privat este o greşeală fundamentală, atenţionează Pîslaru
Creşterea taxelor în mediul privat ar reprezenta o "greşeală fundamentală", deoarece ar descuraja obiectivul de revenire ...