Studiu INS: Unde ar trebui să locuiești pentru a te bucura de mai mult spațiu verde

Unui român care locuiește în mediul urban îi revin, în medie, 25,2 mp de spațiu verde. Sunt însă localități limitrofe Bucureștiului unde suprafața de parcuri pe cap de locuitori depășește medie de aproximativ 29 de ori.
Alina Stanciu - mie, 03 aug. 2022, 22:15
Studiu INS: Unde ar trebui să locuiești pentru a te bucura de mai mult spațiu verde

Suprafaţa spaţiilor verzi sub formă de parcuri, grădini publice, locuri de joacă pentru copii, terenuri ale bazelor şi amenajărilor sportive din mediul urban era la sfârşitul anului 2021 de peste 31.300 de ha, ceea ce înseamnă că unui orășean îi revin, în medie, 25,2 mp de spaţii verzi, potrivit unui studiu realizat de Institutul Național de Statistică. În București, spre exemplu, sunt disponibile 4.506 hectare de spațiu verde în total, ceea ce înseamnă o medie de 20,8 mp pe cap de locuitor. În jurul capitalei există însă două orașe unde suprafața verde pe cap de locuitor este de până la 29 de ori mai mare: Buftea, cu o medie de 728,9 mp pe cap de locuitor și Voluntari – cu 210,2 mp pe cap de locuitor.

De asemenea, dintre marile orașe ale țării, cele mai verzi sunt Baia Mare, cu 133,3 mp pe cap de locuitor, Mangalia, cu 76,6 mp pe cap de locuitor și Târgu-Mureș cu 57,4 mp. De asemenea, există spații verzi extinse și în orașele stațiune precum Cavnic ( stațiune de ski din Maramureș), cu 700 de mp pe cap de locuitor,  Slănic – 174,5 mp, Sovata- 158 de mp, Băile Olănești- 143,3, Băile Herculane – 128,4, Amara – 84,2, Băile Govora – 80, Călimănești- 60,2 mp.

De asemenea, printre municipiile şi oraşele care depăşesc 50 mp/locuitor suprafaţă spaţii verzi sunt se mai numără Borsec (175,0), Sărmaşu (131,6), Lipova (125,4), Pâncota
(90,3), Videle (81,4), Piatra-Olt (81,2), Baia de Aramă (78,6), Ocna Sibiului (72,8), Solca (68,4), Nucet (68,3), Tălmaciu (67,1), Buziaş (64,7), Simeria (61,9), Ineu (60,3).

Suprafața de spațiu verde pe cap de locuitor este în creștere 

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în 2015, spre exemplu, de când există cele mai vechi date pe această temă, suprafața totală de spațiu verde era cu 20,6% mai mică decât acum, iar media pe cap de locuitor era de 20,7 mp, adică cu 4,5 mp sub cea din 2021. În Buftea, spre exemplu, era o medie de numai 50 de mp pe cap de locutor, față de aproximativ 729 de mp anul acesta, în condițiile în care în 2021, în tot județul Ilfov ,suprafața totală de spațiu verde era de 2.746 de hecatre, iar în 2015 era de 245 de hectare.

În ceea ce privește situația din Capitală, a rămas aceeași suprafață totală- de 4506 hectare, în timp ce numărul locuitorilor a crescut cu 2,6%, de la 2.106.144 in ianuarie 2016 la 2.161.842 la 1 ianuarie 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...