Banca Rusiei recomandă companiilor să îşi transfere rezervele valutare din ţările „neprietenoase”

Banca Centrală a Rusiei a recomandat joi Guvernului de la Moscova să ordone companiilor de stat să îşi transfere rezervele valutare din ţările "neprietenoase'', care au impus sancţiuni Moscovei, spre ţările care nu au impus astfel de sancţiuni, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 04 aug. 2022, 13:09
Banca Rusiei recomandă companiilor să îşi transfere rezervele valutare din ţările

De asemenea, Banca Rusiei a anunţat că va introduce noi măsuri destinate să reducă operaţiunile în dolari şi euro ale băncilor comerciale, accelerând un fenomen de de-dolarizare prin care oficialii speră că vor putea proteja economia rusească şi cetăţenii de unele restricţii internaţionale.

Occidentul a impus sancţiuni fără precedent sectorului bancar rusesc, ca răspuns la invadarea Ucrainei, blocând accesul marilor bănci ruseşti la sistemul global de plăţi SWIFT şi limitând capacitatea lor de a opera cu valută. În replică, Moscova consideră ‘neprietenoase’ toate statele care i-au impus sancţiuni după invazia în Ucraina, inclusiv Japonia, SUA şi toate statele membre ale Uniunii Europene.

„Se recomandă organizaţiilor non-financiare să îşi transfere fondurile în valută acumulate în ţările „neprietenoase” spre alte ţări”, susţine Banca Rusiei într-un raport privind piaţa financiară.

Anterior, Banca centrală a Rusiei a ordonat unor companii să nu mai publice bilanţuri financiare. Joi, instituţia a revenit şi a apreciat că este important să fie reluată publicarea situaţiilor financiare, reducând în paralel riscurile sancţiunilor.

Te-ar mai putea interesa și
BEI va realiza prima sa investiţie în reactoare nucleare modulare mici (SMR)
BEI va realiza prima sa investiţie în reactoare nucleare modulare mici (SMR)
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a anunţat marţi că va face prima sa investiţie în reactoare nucleare modulare mici (SMR), în contextul în care Europa a intrat într-o cursă pentru......
Piața instalațiilor de încălzire și climatizare, ținută în picioare de microîntreprinderi
Piața instalațiilor de încălzire și climatizare, ținută în picioare de microîntreprinderi
Industria lucrărilor de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat a ajuns la o cifră de afaceri agregată ...
Protest mare la Guvern. Ce vor ciobanii şi ce a anunţat Jandarmeria
Protest mare la Guvern. Ce vor ciobanii şi ce a anunţat Jandarmeria
Oierii protestează marţi în Piaţa Victoriei, principalele nemulţumiri fiind legate de gestionarea focarelor pestă sau ...
Bulgaria stabileşte un nou prag al sărăciei: 443 de euro de la 1 ianuarie 2027
Bulgaria stabileşte un nou prag al sărăciei: 443 de euro de la 1 ianuarie 2027
Bulgaria - Pragul sărăciei va crește la 443 de euro pe lună de la 1 ianuarie 2027. Aproximativ 1,37 milioane de bulgari, ...