Tesla învinge mărcile germane într-un segment în care nemții se considerau invincibili

O analiză a vânzărilor din segmentul SUV-urilor medii premium de pe piața europeană arată că Tesla a reușit să învingă mărcile germane.
Robert Stan - D, 07 aug. 2022, 21:33
Tesla învinge mărcile germane într-un segment în care nemții se considerau invincibili

Segmentul de piață al SUV-urilor compacte premium, dominat ani de-a rândul de modele ale mărcilor germane Audi, BMW și Mercedes-Benz, are din această vară un nou lider. Unul neașteptat dacă avem în vedere faptul că este vorba despre un vehicule 100% electric al Tesla.

Nu cu mult timp în urmă, clienții care își permiteau să achiziționeze un SUV de peste 50.000 de euro din segmentul mediu alegeau în majoritatea cazurilor o mașină germană, cu motor diesel și cu o lungă listă de dotări opționale.

Ei bine, conform datelor Dataforce, rezultatele înregistrate pe piața din Europa în prima jumătate a lui 2022 arată o schimbare a ierarhiei chiar în vârful acesteia.

Începând din iunie 2022, cel mai înmatriculat SUV mediu premium este nimeni altul decât Tesla Model Y. Vândut în 41.851 de exemplare, acesta a depășit modele mult mai cunoscute precum Audi Q5, BMW X3 sau Mercedes-Benz GLC.

Intrat pe piața europeană de doar câteva luni SUV-ul Tesla Model Y a devenit lider al segmentului în fața Mercedes-Benz GLC (40.554 unități), model care se află pe poziția secundă.

A treia treaptă a podiumului în acest segment este ocupată în acest an de BMW X3 (31.138 unități), în timp ce pe patru se află Volvo XC60 (27.836 unități), iar pe cinci Audi Q5 (15.552 unități).

Pe lângă schimbarea radicală a ierarhiei, Tesla Model Y, dar și noile reglementări europene care dezavantajează mașinile cu motoare alimentate cu motorină, au provocat structurală.

Astfel, în 2022, procentul de mașini cu propulsoare diesel și cel cu motoare electrice a devenit egal, 32%. Deși pare greu de crezut, în acest an au fost cumpărate tot atâtea SUV-uri medii premium electrice câte diesel.

Totodată, nu mai puțin de 19% din totalul vânzărilor de astfel de SUV-uri au sisteme de propulsie plug-in hybrid, în timp ce vehiculele alimentate cu benzină ocupă doar 15% din segment.

Benjamin Kibies, analist al Dataforce, este chiar de părere că Tesla Model Y ar putea urca, în viitor, pe prima poziție în întreaga zonă premium a pieței. Asta ar însemna depășirea unor modele precum Audi A3, BMW X1, Mercedes-Benz Clasa A, BMW Seria 3 sau Mini.

În opinia analistului, totul depinde de posibilitatea celor de la Tesla de a accelera producția de la noua uzină din Gruenheide, Germania. Cum cerere există, iar în prezent doar circa 20% din unitățile comercializate în Europa provin de la această fabrică Tesla, restul de 80% fiind produse în China, la Shanghai, este limpede că o creștere a producției din Germania poate ridica mult Tesla Model Y în ierarhia vânzărilor de mașini premium.

Revenind la segmentul SUV-urilor medii premium, trebuie spus că, pe lângă Tesla Model Y, spre vârful clasamentului urcă și alte electrice precum Audi Q4 e-tron și e-tron, BMW iX3 și Mercedes-Benz EQC.

Te-ar mai putea interesa și
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere că Serviciul Științific al Comisiei Europene a revizuit în creștere......
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat cu prețurile și ce firmă vinde și la jumătate față de medie
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat ...
După o perioadă de câteva luni în care părea că a lăsat motoarele la o turație mai mică, lucru care se putea vedea ...
Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie. Tot istoricul medical şi programările la medic vor fi disponibile în contul tău, pe telefon. Ce pași trebuie urmați
Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie. Tot istoricul medical şi programările la medic vor fi disponibile ...
La 1 septembrie va fi operaţională platforma online, făcută de CNAS, denumită e-sănătatea mea, prin intermediul căreia ...
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, ...