Florin Drăgan, rector UPT: Sunt studenți care nu știu să folosească e-mailul. Pun toate ideile în subject, chiar dacă sunt mai multe fraze

"Noua generație vine cu lucruri bune, dar și cu părți mai puțin bune. De exemplu, sunt studenți care nu știu să folosească e-mailul. Pun toate ideile în subject, chiar dacă sunt mai multe fraze. Sau avem situații în care studenții trimit mesaje profesorilor doar pe rețelele de socializare. I-am întrebat de ce nu vor să comunicăm pe mail sau pe campusul online și ne-au spus că nu sunt obișnuiți. Le este mai simplu să comunice instant prin propoziții scurte. Este nevoie de un traseu educațional personalizat, în care fiecare student să poată pună accentul pe ce îl atrage mai mult astfel încât să îi dezvoltăm toate abilitățile", spune Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, potrivit unui comunicat remis Economica.net.
Ion Dobreanu - lun, 08 aug. 2022, 13:18
Florin Drăgan, rector UPT: Sunt studenți care nu știu să folosească e-mailul. Pun toate ideile în subject, chiar dacă sunt mai multe fraze

Universitatea Politehnica Timișoara a achiziționat module de software care pot fi descărcate de fiecare student. De altfel, au fost adoptate soluții de predare în regim hibrid în anumite amfiteatre, unele cadre didactice au venit cu soluții inovatoare pentru aplicațiile din laborator.

„Studiile arată că în ultimii zece ani timpul în care un ascultător este conectat la un discurs a scăzut de la 15 secunde la 7 secunde. Acest lucru îl simțim și la cursuri, dacă nu spui ceva interesant în cele șapte secunde, poți să îl pierzi pe student. Astfel că încercăm să venim cu interactivitate, să îi implicăm cât mai mult astfel încât să fie conectați la predarea cursului. De altfel, am introdus și metode moderne de predare prin storytelling și gamification, astfel încât studentul să fie cât mai aproape de mediul lui”, a declarat Florin Drăgan, conform unui comunicat trimis redacţiei Economica.net.

Universitatea Politehnica Timișoara a încurajat cadrele didactice să încerce să fie mai mult mentori pentru studenți decât dascăli.

Poate cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă profesorul acum este să le scoată din educație expresia: nu este bine să greșești! Noi cu asta am crescut. Tot timpul ni s-a spus că greșeala nu este bună, iar această mentalitate se regăsește și la mulți dintre părinții lor. La universitate trebuie să le arătăm că poți greși, iar mai important este ce înveți din acea greșeală. Este mai bine să faci o eroare în laborator decât să o faci ulterior la job”, a încheiat rectorul Universității Politehnice Timișoara.

Te-ar mai putea interesa și
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației. 30 de nave și barje sunt imobilizate
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat ...
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare şi nave autopropulsate, precum şi peste 100 de......
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană (UE) anunţă vineri că a retras Panama şi Vietnamul de pe lista europeană a paradisurilor fiscale, ...
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. Există situații complicate dacă nu facem rectificarea bugetară
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. ...
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenţionează să depună joi la Parlament programul de guvernare şi ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste 44 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală ...