Şeful Ryanair spune că era în care un bilet de avion costa 10 euro s-a terminat

Odată cu explozia preţului la energie, care s-a accelerat după invazia rusească din Ucraina, era în care un bilet de avion costa 10 euro, şi chiar mai puţin, s-a terminat, a avertizat joi directorul general de la compania aeriană irlandeză de tip low-cost Ryanair, Michael O'Leary, informează AFP.
AGERPRES - J, 11 aug. 2022, 13:08
Şeful Ryanair spune că era în care un bilet de avion costa 10 euro s-a terminat

„Cred că nu vom mai avea bilete de 10 euro deoarece cotaţiile petroliere sunt mult mai ridicate după invadarea Ucrainei de către Rusia. Cred că nu vom mai vedea astfel de tarife timp de mai mulţi ani”, a afirmat Michael O’Leary într-un interviu acordat joi postului de radio BBC Radio 4 .

Companiile aeriene de tip low-cost, cum este Ryanair dar şi rivala britanică Easyjet, au bulversat piaţa transportului aerian în ultimii 20 de ani graţie preţurilor lor reduse, ceea ce a stimulat călătoriile pe distanţe scurte, în special pentru vacanţe de tip city break.

Potrivit lui Michael O’Leary, tarifele medii la biletele Ryanair ar urma să crească de la aproximativ 10 euro, până la aproximativ 50 de euro pe cursă în următorii cinci ani.

Această creştere, având în vedere care este structura tarifară a curselor de tip low-cost, în care există numeroase costuri suplimentare pentru bagaje, ar putea duce la majorarea semnificativă a costului total al unei călătorii dus-întors până la câteva sute de euro, ceea ce ar putea afecta cererea pentru călătoriile în regim low-cost.

Scumpirea petrolului în ultimul an (cu un avans de 36% în cazul ţiţeiului Brent cotat la Londra) afectează în mod deosebit companiile low-cost în raport cu transportatorii tradiţionali dar se resimte şi în bugetele gospodăriilor.

Cu toate acestea, Michael O’Leary crede că cererea pentru călătorii cu avionul se va menţine şi că, având în vedere constrângerile bugetare cu care se confruntă consumatorii, transportatorii de tip ‘low cost’ vor controla cea mai mare parte a pieţei.

În paralel, Michael O’Leary a criticat joi Brexitul care a redus accesul muncitorilor europeni în Marea Britanie, unde anterior asigurau mai multe sute de mii de locuri de muncă. „Piaţa muncii este foarte tensionată, în special pentru locurile de muncă slab calificate în domeniul hotelier şi al restaurantelor, în distribuţie şi agricultură, dar şi în securitatea şi gestionarea bagajelor din aeroporturi”, a subliniat directorul Ryanair.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, opera 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.

Te-ar mai putea interesa și
Criza provocată de războiul din Iran ar putea duce la restructurarea companiilor aeriene europene cu probleme (analiză Reuters)
Criza provocată de războiul din Iran ar putea duce la restructurarea companiilor aeriene europene cu probleme (analiză ...
Pe măsură ce reluarea conflictului din Golf Persic duce la creşterea preţurilor petrolului, investitorii şi directorii de companii din domeniul aviaţiei spun că există din ce în ce mai multe......
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau ...
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 ...
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane ...