SUA își vor întări relațiile comerciale cu Taiwan, iar nave și avioane militare americane vor continua să traverseze strâmtoarea care desparte insula de China

Statele Unite ale Americii își vor consolida relaţiile comerciale cu Taiwanul şi vor efectua noi curse aeriene şi maritime în strâmtoare, în replică la acţiunile "provocatoare" ale Chinei, a anunţat vineri un înalt responsabil american, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 13 aug. 2022, 09:18
SUA își vor întări relațiile comerciale cu Taiwan, iar nave și avioane militare americane vor continua să traverseze strâmtoarea care desparte insula de China

O „foaie de parcurs ambiţioasă” privind comerţul va fi prezentată „în zilele următoare”, a declarat Kurt Campbell, coordonator al Casei Albe pentru Asia-Pacific.

Acest consilier al lui Joe Biden a afirmat că Beijingul s-a folosit de recenta vizită controversată a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, pentru a încerca să bulverseze statu-quo-ul privind situaţia insulei.

Această vizită a fost „coerentă” cu politica Washingtonului, iar China a „exagerat”, a apreciat el.

Beijingul a utilizat acest pretext pentru „a lansa o campanie de punere sub presiune împotriva Taiwanului pentru a schimba statu quo-ul, punând în pericol stabilitatea în strâmtoarea Taiwan”.

Acţiunile Chinei „continuă să fie provocatoare, destabilizatoare şi fără precedent”, a afirmat Kurt Campbell.

Beijingul s-a înfuriat după vizita în Taiwan, săptămâna trecută, a lui Nancy Pelosi, lansând exerciţii aeriene şi maritime de mai multe zile în jurul insulei. În replică, SUA şi-au reafirmat angajamentul în regiune.

Kurt Campbell a declarat că administraţia Biden „va continua să întărească legăturile cu Taiwan, în special făcând să progreseze relaţiile noastre economice şi comerciale”.

Nave şi avioane americane vor efectua de altfel noi treceri prin strâmtoarea Taiwan „în următoarele săptămâni”, a adăugat Kurt Campbell.

Forţele americane „vor continua să zboare, să navigheze sau să opereze peste tot unde dreptul internaţional o permite”, a adăugat el, fără a preciza natura desfăşurărilor în strâmtoare sau calendarul lor.

Criticând decizia Chinei de a înceta cooperarea cu SUA în ceea ce priveşte schimbările climatice, înaltul responsabil a afirmat că Washingtonul continuă să păstreze canale de comunicare „deschise” cu Beijingul.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Kaufland pune pe rafturi speciale produsele despre care se vorbește pe TikTok. „Când un produs devine viral, cererea explodează peste noapte”
Kaufland pune pe rafturi speciale produsele despre care se vorbește pe TikTok. „Când un produs devine viral, cererea ...
Marco Hößl, CEO Kaufland România şi R. Moldova, spune că ritmul cererii din partea consumatorilor nu mai este dictat de anotimpuri, ci de videoclipurile de 15 secunde de pe TikTok. În......
CGMB a adoptat o procedură nouă pentru autorizarea companiilor de salubrizare pentru activități de dezinsecție, dezinfecție și deratizare
CGMB a adoptat o procedură nouă pentru autorizarea companiilor de salubrizare pentru activități de dezinsecție, dezinfecție ...
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre privind ...
Influentul bancher libanez Antoun Sehnaoui, anchetat în țara sa pentru că s-a întâlnit cu Netanyahu în SUA
Influentul bancher libanez Antoun Sehnaoui, anchetat în țara sa pentru că s-a întâlnit cu Netanyahu în SUA
Justiţia libaneză a decis miercuri să deschidă o anchetă asupra prezenţei unui influent bancher libanez alături de ...
Majorarea cu 9,5% a cifrei de afaceri în primul semestru din 2026 permite grupului Renault să confirme rezultatele asumate pentru întregul an
Majorarea cu 9,5% a cifrei de afaceri în primul semestru din 2026 permite grupului Renault să confirme rezultatele asumate ...
Grupul francez Renault este printre puținele companii majore din industria auto globală care se poate mândri cu rezultate ...