Negocieri istorice – Liderii din Serbia şi Kosovo se întâlnesc la Bruxelles pentru noi discuţii mediate de UE

Liderii din Serbia şi Kosovo se întâlnesc joi, la Bruxelles, pentru o nouă rundă de discuţii mediate de Uniunea Europeană, în speranţa reducerii tensiunilor dintre Belgrad şi Pristina care au condus la proteste violente în ultimele săptămâni, transmite DPA.
AGERPRES - J, 18 aug. 2022, 09:03
Negocieri istorice - Liderii din Serbia şi Kosovo se întâlnesc la Bruxelles pentru noi discuţii mediate de UE

”Vom avea discuţii foarte dificile, nu suntem de acord aproape pe niciun subiect”, a apreciat miercuri preşedintele sârb Aleksandar Vucic, scrie Agerpres.

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a convocat reuniunea după ce o dispută privind numerele de înmatriculare auto şi documentele de identitate au condus, la finalul lunii iulie, la ridicarea de baricade pe străzi şi chiar la violenţe armate.

Tensiunile s-au mai redus după ce Pristina a acceptat să recunoască plăcuţele de înmatriculare auto emise de Serbia pentru încă 30 de zile.

Schimbul de replici agresive între Serbia şi Kosovo a determinat Uniunea Europeană să dea publicităţii, la finalul săptămânii trecute, o declaraţie în care cere ”ambelor părţi să pună capăt imediat ostilităţilor reciproce şi declaraţiilor periculoase şi să acţioneze în mod responsabil”.

În prezent, procesul de aderare a Serbiei la UE este blocat din cauza disputei cu Kosovo.

Regiunea Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Belgrad în februarie 2008, la aproape un deceniu după ce NATO a bombardat forţele sârbe pentru a opri uciderea şi expulzarea etnicilor albanezi din regiune.

Independenţa Kosovo este recunoscută de peste 100 de state din întreaga lume, printre care 22 dintre cele 27 de membre ale Uniunii Europene (excepţiile sunt Spania, România, Grecia, Slovacia şi Cipru).

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în timp ce Xiaomi a dispărut din topul celor mai bine vândute 10 telefoane,......
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ...
Transformarea majoră a sistemului de învăţământ tehnic liceal şi universitar din Mureş prin proiectul de circa 30 milioane euro, finanţat prin PNRR
Transformarea majoră a sistemului de învăţământ tehnic liceal şi universitar din Mureş prin proiectul de circa 30 ...
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) "George Emil Palade" din Tîrgu Mureş a anunţat ...
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informaţii despre o ...