Remus Borza, urmărit penal pentru conflict de interese

Conform unei rezoluţii din 8 iulie a Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, specialistul în insolvenţă Remus Borza a direcţionat spre propria societate de avocatură nu mai puţin de 34 de contracte de asistenţă juridică, plătite, cu semnătura lui, de compania de stat Hidroelectrica, administrată timp de un de Remus Borza, informeaza SursaZilei.ro.
Economica.net - J, 29 aug. 2013, 12:30
Remus Borza, urmărit penal pentru conflict de interese

Compania a ieşit din insolvenţă după ce a denunţat contractele bilaterale. Remus Borza este, din iulie, preşedintele Consiliului de Supraveghere numit de Ministerul Economiei la Hidroelectrica. Conform aceluiaşi document emis de procurori, Remus Borza este urmărit penal pentru conflict de interese alături de Nicoleta Munteanu, avocat, specialist în insolvenţă şi asociată în cele două firme implicate în gestionarea intereselor Hidroelectrica SA: Euro Insol şi Borza şi Asociaţii.

Procurorii citează în rezoluţia de începere a urmăririi penale şi un text de lege care ar trebui să-l oblige pe Remus Borza să se suspende din profesie în cazul în care încalcă Statutul şi Codul de Etică profesională

„(..) potrivit art. 29 lit. a) din OUG nr. 86/2006, privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, în cadrul procedurii insolvenţei, practicianul este obligat să se abţină, sub sancţiunea suspendării din profesie, dacă se află în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, aşa cum sunt acestea definite în Statut şi în Codul de Etică Profesională.”

Procurorii susţin că Euro Insol SPRL, prin reprezentantul legal Nicoleta Munteanu, a încheiat mai multe contracte de asistenţă juridică, în perioada noiembrie 2012 – februarie 2013, între Euro Insol SPRL, în calitate de administrator judiciar al Hidroelectrica SA, şi Societatea Civilă profesională de Avocaţi Borza şi Asociaţii, având ca obiect asistenţă jurdică, reprezentare, semnare şi depunere acte, în mai multe procese aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti. Materialul integral poate fi citit aici

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...