O bandă de escroci indieni a înființat și condus timp de opt luni un fals comisariat de poliție

O bandă de escroci din India, care conducea de opt luni de zile un fals comisariat de poliţie aflat la 500 de metri distanţă de domiciliul şefului poliţiei municipale, a fost destructurată şi membrii săi arestaţi pentru diverse infracţiuni, a declarat joi un ofiţer de poliţie, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 18 aug. 2022, 20:21
O bandă de escroci indieni a înființat și condus timp de opt luni un fals comisariat de poliție

Cel puţin şase membri ai bandei, între care două femei, au fost arestaţi când un poliţist adevărat a reperat miercuri doi bărbaţi în uniformă, ale căror pistoale artizanale au trezit suspiciuni.

„Ancheta este în curs în acest caz. Mai multe informaţii vor fi dezvăluite”, a declarat pentru France Presse ofiţerul de poliţie DC Srivastava.

Potrivit acestuia, şeful bandei a fugit dar se depun eforturi pentru a-l găsi şi a-l aresta.

Falsul comisariat de poliţie opera de opt luni de zile. El avea sediul într-un imobil aflat la circa 500 de metri de reşedinţa şefului poliţiei municipale din oraşul Banka, în statul Bihar.

Aceşti impostori angajau bărbaţi şi femei din această regiune rurală, pentru circa 500 de rupii (6,20 euro) pe zi, care constituiau personalul „comisariatului”, în timp ce ei, „ofiţerii”, purtau uniforme pentru care aveau insigne de gradaţi.

Numeroşi locuitori, convinşi că au de a face cu un veritabil post de poliţie, au fost probabil victimele unei extorcări la momentul în care au venit să depună o plângere sau să solicite ajutor.

Incidentele în care escroci sau bande de infractori se dau drept agenţi guvernamentali, inclusiv ofiţeri de poliţie sau militari, sunt curente în India.

Teama generală faţă de autorităţile însărcinate cu impunerea respectării legii este atât de mare, că oamenii îşi permit rar să le pună identitatea la îndoială.

În schimb, crearea unui fals comisariat de poliţie reprezintă ceva ieşit din comun, notează AFP.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
BEI va realiza prima sa investiţie în reactoare nucleare modulare mici (SMR)
BEI va realiza prima sa investiţie în reactoare nucleare modulare mici (SMR)
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a anunţat marţi că va face prima sa investiţie în reactoare nucleare modulare mici (SMR), în contextul în care Europa a intrat într-o cursă pentru......
Piața instalațiilor de încălzire și climatizare, ținută în picioare de microîntreprinderi
Piața instalațiilor de încălzire și climatizare, ținută în picioare de microîntreprinderi
Industria lucrărilor de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat a ajuns la o cifră de afaceri agregată ...
Protest mare la Guvern. Ce vor ciobanii şi ce a anunţat Jandarmeria
Protest mare la Guvern. Ce vor ciobanii şi ce a anunţat Jandarmeria
Oierii protestează marţi în Piaţa Victoriei, principalele nemulţumiri fiind legate de gestionarea focarelor pestă sau ...
Bulgaria stabileşte un nou prag al sărăciei: 443 de euro de la 1 ianuarie 2027
Bulgaria stabileşte un nou prag al sărăciei: 443 de euro de la 1 ianuarie 2027
Bulgaria - Pragul sărăciei va crește la 443 de euro pe lună de la 1 ianuarie 2027. Aproximativ 1,37 milioane de bulgari, ...