A fost semnat contractul pentru modernizarea a 162 km ai liniei de cale ferată Caransebeş-Timişoara-Arad. 8,77 miliarde lei din PNRR

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu anunţă că a semnat un contract foarte important de finanţare prin PNRR pentru modernizarea infrastructurii feroviare, în valoare de 8,77 miliarde lei, care va asigura banii pentru modenizarea celor 162 de km ai liniei de cale ferată Caransebeş - Timişoara - Arad.
News.ro - lun, 22 aug. 2022, 10:16
A fost semnat contractul pentru modernizarea a 162 km ai liniei de cale ferată Caransebeş-Timişoara-Arad. 8,77 miliarde lei din PNRR

Ministrul precizează că este un pas extrem de important pentru modernizarea infrastructurii feroviare din vestul ţării, care face parte din coridorul european Orient/Est Mediteranean, scrie News.ro.

”Am semnat un contract foarte important de finanţare prin PNRR pentru modernizarea infrastructurii feroviare!
În valoare de 8,77 miliarde lei, contractul va asigura banii pentru modenizarea celor 162 de km ai liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad. Toate cele 4 loturi ale acestui proiect au deja constructori desemnaţi”, spune ministrul pe Facebook.

Articolul integral este pe News.ro.

Potrivit lui Grindeanu, contractele pentru proiectare şi execuţie vor fi semnate după soluţionarea contestaţiilor:

Lotul 1: Caransebeş – Lugoj
Lotul 2: Lugoj – Timişoara Est
Lotul 3:Timişoara Est – Ronaţ Triaj
Lotul 4: Ronaţ Triaj – Arad.

Sumele asigurate prin PNRR vor fi folosite pentru lucrări complexe necesare dezvoltării infrastructurii din sud-vestul ţării:

– dublarea liniei de cale ferată pe tot traseul,
– refacerea liniilor şi corectarea traseului pentru ca trenurile să poată circula cu viteze de 160 km/h;
– modernizarea gărilor;
– construirea de pasarele pietonale şi adaptarea nivelului peroanelor la standardele europene;
– înfiinţarea unor halte de călători în zonele urbane, pentru accesul direct la reţeaua feroviară de transport;
– desfiinţarea trecerilor la nivel sau construirea unor pasaje denivelate.
– construirea a două noi clădiri pentru mentenanţă şi a unui centru regional de management al traficului şi sistem ERTMS.

”Modernizarea acestei linii de cale ferată, care beneficiază de cea mai mare finanţare prin PNRR, este inclusă în Planul Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare 2020 – 2030. Este un pas extrem de important pentru modernizarea infrastructurii feroviare din vestul ţării, care face parte din coridorul european Orient/Est Mediteranean”, mai arată Grindeanu, scrie News.ro.

Potrivit Campaniei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, este ”cel mai important contract de finanţare pentru domeniul feroviar, în valoare de 8,77 miliarde lei, din cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”.

”Contractul de finanţare, semnat de ministrul Transporturilor, domnul Sorin Grindeanu, şi directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, domnul Ion Simu Alexandru, are drept scop modenizarea liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad, pe o lungime totală de 162 km”, arată compania.

„Este cel mai important contract de finanţare din PNRR, un obiectiv prioritar pentru compania noastră, deoarece ne dorim ca infrastructura feroviară din zona de vest a ţării să se alinieze standardelor europene de transport şi să ofere călătorilor, care optează pentru transportul feroviar, atât pe distanţe lungi, cât şi pe distanţe scurte, condiţii moderne de călătorie, şi aici ne referim la o infrastructură care va permite o viteză maximă de circulaţie de 160 km/h, staţii moderne, servicii publice de calitate pentru călători, facilităţi sigure de tranzitare sau staţionare în zonele publice, inclusiv amenajarea zonelor de acces şi de deplasare pentru persoanele cu dizabilităţi. Modernizarea liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad va contribui cu siguranţă la nu doar la creşterea economică naţională, dar şi la cea locală, deoarece prin acest obiectiv vom asigura o conexiune feroviară modernă între localităţile adiacente acestui tronson de cale ferată şi reţeaua naţională”, a declarat Ion Simu Alexandru, director general al CFR SA.

Proiectul de modernizare a liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad, este structurat în următoarele 4 loturi, fiecare lot având deja constructorul desemnat, în cadrul procedurilor de licitaţie publică pentru proiectare şi execuţie lucrări, astfel:
Lotul 1: Caransebeş – Lugoj
Lotul 2: Lugoj – Timişoara Est
Lotul 3: Timişoara Est – Ronaţ Triaj Gr. D
Lotul 4: Ronaţ Triaj Gr. D – Arad.

Linia de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad se află pe Coridorul Orient/Est Mediteranean, parte a reţelei feroviare TEN-T Core, şi beneficiază de cea mai mare finanţare în cadrul PNRR, fiind, de asemenea, inclusă în Planul investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare pentru perioada 2020 – 2030.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO. Ferma din curtea școlii: de la sapă la senzori și dronă. Povestea liceului agricol din Brăila care a pariat pe tehnologie și atrage sute de elevi care vor să învețe agricultura viitorului
FOTO. Ferma din curtea școlii: de la sapă la senzori și dronă. Povestea liceului agricol din Brăila care a pariat pe ...
Agricultura nu mai înseamnă doar tractoare, câmpuri și muncă fizică. Într-un liceu agricol din Brăila, elevii învață să controleze sisteme automate de irigații, să monitorizeze......
Se dezgheață piața imobiliară? Tranzacțiile cu apartamente cresc pe final de primăvară, după ce anul începuse cu un minus masiv de 25%
Se dezgheață piața imobiliară? Tranzacțiile cu apartamente cresc pe final de primăvară, după ce anul începuse cu ...
Vânzările de apartamente dau semne de revenire după un început de an prost. Tranzacțiile cu unități individuale parafate ...
Încă un miliardar din producția de lactate. Olympus se alătură grupului select format din Lactalis și Danone, după o creștere de peste 14%
Încă un miliardar din producția de lactate. Olympus se alătură grupului select format din Lactalis și Danone, după ...
Grecii de Olympus au intrat anul trecut în grupul miliardarilor în lei, după un salt al afacerilor peste 14%. Clubul exclusivist ...
Gigantul elvețian care a vândut Azomureș către Romgaz rămâne cu afaceri de miliarde în România. Ameropa, business de peste 6 miliarde de lei
Gigantul elvețian care a vândut Azomureș către Romgaz rămâne cu afaceri de miliarde în România. Ameropa, business ...
Gigantul elvețian Ameropa de la care producătorul de stat Romgaz a cumpărat combinatul Azomureș rămâne cu afaceri de ...