PSD anunţă că va face o propunere pentru şefia ANRE în această lună

Social-democraţii vor face o propunere pentru şefia Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, aceasta urmând să fie avizată în forurile de conducere care se reunesc la sfârşitul lunii august, a anunţat, luni, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Mandatul preşedintelui ANRE expiră în luna octombrie.
AGERPRES - lun, 22 aug. 2022, 14:07
PSD anunţă că va face o propunere pentru şefia ANRE în această lună

„La sfârşitul lunii august, când avem atât un Consiliu Politic Naţional, cât şi întâlniri cu grupurile parlamentare, sunt ferm convins că vom veni cu o propunere din partea PSD pentru preşedinte la ANRE”, a declarat Ciolacu, la sediul central al PSD, scrie Agerpres.

Întrebat dacă propunerea va fi alta decât Dumitru Chiriţă, liderul PSD a spus că acest lucru va fi discutat: „Acest lucru o să-l discut cu colegii mei şi pe urmă o să vi-l comunic dumneavoastră”.

Potrivit lui Ciolacu, „ceea ce este cel mai important este că pentru populaţie nu se va scumpi energia”.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că lucrările avansează de pe o zi pe alta, iar uzina cu o tradiție de peste......
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...