Ford va concedia 3.000 de angajaţi, majoritatea în America de Nord şi India, pentru a se concentra pe dezvoltarea maşinilor electrice

Ford Motor Co a anunţat luni că va desfiinţa 3.000 de locuri de muncă, majoritatea în America de Nord şi India, deoarece se restructurează pentru a concura cu Tesla în cursa pentru a dezvolta vehicule electrice (EV), transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 23 aug. 2022, 09:20
Ford va concedia 3.000 de angajaţi, majoritatea în America de Nord şi India, pentru a se concentra pe dezvoltarea maşinilor electrice

De luni de zile, directorul general al Ford, Jim Farley, afirmă că forţa de muncă a companiei este prea numeroasă şi nu sunt suficienţi angajaţi cu abilităţile cerute de trecerea spre vehiculele electrice şi serviciile digitale, scrie Agerpres.

„Eliminăm anumite operaţiuni, reorganizăm şi simplificăm funcţiile în cadrul companiei. Veţi afla mai multe detalii de la şefii departamentelor voastre în cursul acestei săptămâni”, au scris într-un mail comun către angajaţi Farley şi preşedintele companiei, Bill Ford.

Luni, acţiunile Ford înregistrau un declin de 4,8% la Bursa de la New York.

Anul acesta, marja de profit înainte de impozitare a Tesla a depăşit-o pe cea a Ford, iar Farley a explicat că este necesară reducerea costurilor.

Creşterea preţurilor pentru baterii, materii prime şi transport pune presiuni suplimentare asupra Ford şi a altor producători auto. Totuşi, Ford şi-a menţinut previziunile privind realizarea unui profit în 2022.

În martie, producătorul auto american a anunţat că diviziile sale de vehicule electrice (EV) şi de motoare cu combustie internă (ICE) vor funcţiona ca entităţi separate, o decizie menită să extindă producţia de vehicule electrice, în încercarea de a ţine pasul cu Tesla Inc.

Ford a anunţat că va forma două afaceri auto „distincte”, una concentrată pe vehiculele electrice, numită Ford Model e, şi alta pe motoarele cu combustie internă, Ford Blue. Ele se vor alătura diviziei de vehicule comerciale Ford Pro. De asemenea, Ford a informat că până în 2026 va majora cheltuielile cu vehiculele electrice la 50 de miliarde de dolari, faţă de un nivel de 30 de miliarde de dolari anunţat anterior.

Ca parte a planului de a majora capacitatea, Ford va folosi pentru vehiculele electrice baterii litiu-fosfat de fier, furnizate de CATL (producătorul chinez de baterii pentru vehicule electrice).

De asemenea, Ford lucrează şi cu firmele sud-coreene LG Energy Solution şi SK Innovation.

Te-ar mai putea interesa și
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată în primul semestru al acestui an. Acum, tranzacția prin care......
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi vândute au provenit din China
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi ...
Cererea tot mai mare pentru vehicule hibride Chery și BYD, alături de poziția deja solidă deținută de MG, au majorat ...