Ministrul Energiei: Facturile vor rămâne plafonate până la 31 martie. Vom suprataxa întregul lanţ din energie

Schema de plafonare şi compensare a facturilor va rămâne în vigoare până la 31 martie, iar supraimpozitarea va fi aplicată pe întregul lanţ din energie, nu doar pentru producători, a afirmat, miercuri, ministrul Energiei, Virgil Popescu, în briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.
AGERPRES - mie, 24 aug. 2022, 15:09
Ministrul Energiei: Facturile vor rămâne plafonate până la 31 martie. Vom suprataxa întregul lanţ din energie

„Acum sunt supraimpozitaţi producătorii, dar este normal să fie impozitat tot lanţul. Nu văd de ce un intermediar ar trebui să câştige mai mult de câteva procente, că doar ia şi vinde, nu face altceva. Nu văd de ce să câştige dublu, triplu. Nu e normal ca unii să facă profituri foarte mari şi alţii să le plătească. Preţul care este acum în PZU este foarte mare”, a spus ministrul, scrie Agerpres.

El a evitat să spună concret dacă supraimpozitarea întregului lanţ se va aplica de la 1 septembrie: „Nu Ministerul Energiei trebuie să stabilească acest lucru, nu noi stabilim taxele şi impozitele, împreună cu Ministerul Finanţelor şi ANRE. Haideţi să finalizăm calculele din interior şi vom ieşi public. Îmi cereţi un dead-line pe o măsură care nu este de competenţa mea”.

Întrebat de ce suprataxarea nu s-a aplicat mai devreme, întrucât PSD a cerut acest lucru de la începutul anului, Popescu a răspuns: „PNL a susţinut mereu acest lucru şi probabil că atunci nu s-a putut pune în practică. Vă asigur că Ministerul Energiei ştie ce are de făcut”.

Ministrul a mai arătat că mecanismul de plafonare şi compensare nu va fi modificat până la 31 martie 2023, aşa cum prevede legislaţia actuală.

„Plafonarea va rămâne, evident. Ordonanţa este în vigoare până la 31 martie. Nu se va întâmpla nimic cu facturile românilor peste iarnă. În septembrie-octombrie vom lucra la ce se va întâmpla după 31 martie”, a arătat oficialul guvernamental.

Virgil Popescu a spus că bugetul schemei de compensare estimat de ANRE este de 16 miliarde de lei.

„Schema refăcută şi ulterior recalibrată de ANRE s-a redus de la 40 de miliarde la 20 de miliarde şi ulterior la 16 miliarde. A fost estimarea ANRE. (…) Eu vă pot relata ce au spus toţi liderii politici, că ceea ce trebuie plătit se va plăti”, a subliniat ministrul.

De asemenea, întrebat dacă se simte vizat de o remaniere guvernamentală, el a răspuns: „Este prea mult să faceţi speculaţii pe această temă. Cine vine într-o funcţie se gândeşte că nu este pe viaţă acolo. Nu-mi este teamă decât de Dumnezeu. Eu îmi fac treaba, pentru că avem o iarnă complicată, iar ţara şi oamenii trebuie să treacă prin această iarnă”.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...