Ciucă: Proiectul de conectare cu gaze naturale a regiunilor de nord-est şi nord-vest, finalizat în trei ani

Finalizarea gazoductului Pojorâta - Vatra Dornei reprezintă un obiectiv important care va permite ducerea la bun sfârşit, în următorii trei ani, a proiectului de conectare cu gaze naturale între regiunile de nord-est şi nord-vest ale României, a declarat, joi, premierul Nicolae Ciucă.
AGERPRES - J, 25 aug. 2022, 11:56
Ciucă: Proiectul de conectare cu gaze naturale a regiunilor de nord-est şi nord-vest, finalizat în trei ani

Prim-ministrul a participat la deschiderea de către Transgaz a magistralei de gaz natural Pojorâta – Vatra Dornei, scrie Agerpres.

„Ne bucurăm foarte mult că odată cu aniversarea a 430 de ani de atestare documentară a oraşului Vatra Dornei putem să îi bucurăm atât pe cetăţeni, cât şi pe autorităţile locale cu un program guvernamental prin care se finalizează gazoductul, care, iată, are staţia în funcţiune la marginea oraşului Vatra Dornei, creând astfel posibilitatea ca proiectele viitoare de alimentare cu gaze a întregului oraş să se realizeze în conformitate cu planurile autorităţilor locale”, a afirmat prim-ministrul.

El a adăugat că, potrivit informaţiilor pe care le-a primit de la directorul general al Transgaz, Ion Sterian, sunt finalizate toate „elementele de planificare” privind proiectul gazoductului ce leagă regiunile de nord-est şi nord-vest.

„Urmează să înceapă lucrările, astfel încât de la Vatra Dornei să existe continuitate prin Iacobeni, Cârlibaba, Prislop, Borşa. Există, de asemenea, posibilitatea ca şi prin Pasul Tihuţa de la Vatra Dornei către Bistriţa să se realizeze un alt coridor de aprovizionare cu gaze. Sigur, acesta are ca perioadă de implementare un termen proiectat la cinci ani. Important este să îl finalizăm pe cel care leagă Vatra Dornei de Borşa. Este cel mai pretabil şi cel care se va realiza în perioada de timp cea mai scurtă”, a explicat Nicolae Ciucă.

Şeful Executivului a subliniat că racordarea oraşului Vatra Dornei la reţeaua de gaze naturale va deschide posibilităţi importante pentru dezvoltarea de noi afaceri în zonă.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...