SUA: Biden anunţă o reducere parţială a creditelor studenţilor

Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri o ştergere parţială a uriaşei datorii reprezentate de creditele studenţilor, o decizie despre care a spus că este 'responsabilă şi justă', în faţa unei opoziţii republicane care îl acuză că alimentează inflaţia, relatează AFP.
AGERPRES - J, 25 aug. 2022, 12:22
SUA: Biden anunţă o reducere parţială a creditelor studenţilor

Preşedintele democrat, care pune astfel în practică o promisiune de campanie, a dat asigurări că de această măsură „vor beneficia în primul rând toate familiile din clasa medie şi populară”, scrie Agerpres.

Măsura, anunţată cu mai puţin de trei luni înainte de alegerile de la mijloc de mandat, care sunt în mod tradiţional dificile pentru partidul prezidenţial, vizează persoanele care câştigă mai puţin de 125.000 de dolari pe an.

Decizia şterge 10.000 de dolari pentru persoanele care nu au beneficiat de o bursă federală pentru studiile universitare şi 20.000 de dolari pentru cele, cu mijloace mai modeste, care au primit una.

Conform unei estimări a Universităţii Pennsylvania, numai ştergerea a 10.000 de dolari va costa circa 300 de miliarde de dolari.

Măsura merită nu doar din motive de justiţie socială, ci şi pentru ca „America să câştige competiţia economică a secolului al XXI-lea” datorită educaţiei, a explicat Joe Biden într-o alocuţiune la Casa Albă.

„Cum o vom finanţa? Prin ceea ce am făcut”, şi anume prin reducerea deficitului, a mai argumentat el.

Planul a fost anunţat după luni de reflecţie la Casa Albă asupra acestei chestiuni, care a fost de asemenea un subiect sensibil pentru administraţiile precedente. Executivul era îngrijorat în special de faptul că măsura ar putea alimenta o inflaţie deja galopantă.

Senatorii democraţi Chuck Schumer şi Elizabeth Warren au salutat decizia, într-un comunicat comun, spunând că este „un pas uriaş spre rezolvarea crizei datoriei studenţilor”.

În schimb, Şefa Partidului Republican, Ronna McDaniel, a afirmat că măsura „îi pedepseşte nedrept pe americanii care au economisit pentru universitate sau au ales o carieră diferită”.

De asemenea, liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a declarat că măsura este „incredibil de nedreaptă”.

„Este o lovitură pentru toate familiile care au făcut sacrificii pentru a economisi pentru universitate, pentru toţi absolvenţii care au rambursat (banii)”, a precizat el într-un comunicat.

Unii experţi, inclusiv dintre cei consideraţi mai grabă apropiaţi de tabăra democrată, au spus că acest gest financiar este riscant într-un moment în care SUA se confruntă deja cu o creştere semnificativă a preţurilor.

Totuşi, măsura ar urma să fie primită cu uşurare de multă lume, într-o ţară unde universităţile pot cere taxe anuale de la 10.000 la 70.000 de dolari, iar numeroşi studenţi îşi încep viaţa profesională cu datorii uriaşe.

Conform estimărilor guvernului, datoria medie a studenţilor americani când obţin diploma este de 25.000 de dolari, o sumă care necesită ani şi uneori decenii pentru a fi rambursată.

În total, circa 45 de milioane de debitori din ţară datorează colectiv 1.600 de miliarde de dolari, conform Casei Albe.

Biden a mai anunţat că un moratoriu asupra rambursării împrumuturilor studenţilor, instaurat în timpul pandemiei de COVID-19, va fi prelungit până la finalul anului, dar că ulterior, după deducerea ajutoarelor anunţate miercuri, vor trebuie reluate rambursările.

Te-ar mai putea interesa și
Cum se va descurca Europa fără gazul rusesc? UE a cumpărat în acest an 97% din tot gazul lichefiat pus de piață de rușii de la Novatek din Yamal LNG
Cum se va descurca Europa fără gazul rusesc? UE a cumpărat în acest an 97% din tot gazul lichefiat pus de piață de ...
Uniunea Europeană a achiziționat 97% din gazul natural lichefiat produs la uzina Yamal LNG a companiei Novatek în primul trimestru al anului, ceea ce ridică mari semne de întrebare cu privire la......
Meteorologii anunţă vreme mai caldă decât în mod obişnuit pentru următoarele patru săptămâni
Meteorologii anunţă vreme mai caldă decât în mod obişnuit pentru următoarele patru săptămâni
Meteorologii anunţă vreme în general mai caldă decât în mod obişnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special ...
STB cere majorarea prețului călătoriei la 5 lei, decizia ar putea fi luată săptămâna viitoare – Club Feroviar
STB cere majorarea prețului călătoriei la 5 lei, decizia ar putea fi luată săptămâna viitoare – Club Feroviar
Săptămâna viitoare o nouă propunere de majorare a tarifului pentru călătoria cu mijloacele de transport în comun de ...
Raiffeisen vrea să mai cumpere o bancă având operațiuni în România. Concurent neașteptat și ofertă de peste 500 de milioane de euro
Raiffeisen vrea să mai cumpere o bancă având operațiuni în România. Concurent neașteptat și ofertă de peste 500 ...
Raiffeisen Bank International din Austria a lansat ieri, 9 aprilie, o ofertă de preluare a Addiko Bank, prezentă și în ...