Marii consumatori de energie cer controlul prețurilor pe tot lanțul. “Industria a plătit deja un preț nejustificat de mare al crizei, prin închideri”

Marii consumatori de energie din România se opun categoric oricărei majorări a plafoanelor de preț la energie, așa cum solicită sectorul energetic și cer ca prețurile la energie electrică și gaze naturale să fie ținute sub control de autorități pe întreg lanțul de comercializare, de la producător până la consumatorul final.
Mihai Nicuţ - J, 25 aug. 2022, 18:14
Marii consumatori de energie cer controlul prețurilor pe tot lanțul. “Industria a plătit deja un preț nejustificat de mare al crizei, prin închideri”

“Asociația Marilor Consumatori de Energie din România (ABIEC) trage un semnal de alarmă legat de situația fără precedent din piața energiei, care a condus deja la închiderea a numeroase fabrici și care pune în pericol cea mai mare parte a industriei românești. În acest context, încurajăm luarea de măsuri de către Guvern, dar propunerile venite dinspre jucătorii din domeniul energiei ne îngrijorează și mai mult”, arată ABIEC în comunicat.

“Acestea ignoră, încă o dată, interesele legitime ale consumatorilor finali și aruncă, din nou, povara crizei tocmai pe umerii celor care au suportat-o din plin până astăzi: consumatorii finali, fie ei casnici sau industriali. Urmărind ratele de profitabilitate ale celor care fac aceste propuneri de majorare a poverii pentru consumatori, constatăm că ele s-au majorat exponențial în timpul acestei crize și ne întrebăm ce legitimitate au astfel de propuneri”.

Cel mai probabil, ABIEC se referă la scrisoarea comună a asociațiilor producătorilor, distribuitorilor și furnizorilor din energie, care cer Guvernului maai multe măsuri, inclusiv creșterea plafoanelor de preț, pentru a se putea finanța schema de sprijin.

“Atragem atenția factorilor interesați că orice soluție pe piața energiei care presupune majorarea costurilor plătite de industrie, de marii consumatori, îi împinge pe aceștia în incapacitate de plată, cu consecințe dezastruoase asupra economiei naționale și, în ultimă instanță, a securității și stabilității statului.

Credem cu tărie că soluțiile care trebuie adoptate trebuie să vizeze împărțirea echitabilă a poverii crizei, în sensul prezervării unei profitabilități rezonabile a tuturor actorilor implicați în piața energiei. Constatăm, din propunerile făcute de organizațiile mai sus amintite, absența acestor preocupări precum și ignorarea unor mijloace simple de atingere a acestor scopuri”, arată ABIEC

Iată ce măsuri propune Asociația Marilor Consumatori de Energie

-Plafonarea/Compensarea prețului energiei și al gazului natural pe tot lanțul de comercializare, de la producător până la consumatorul final– măsură aplicată deja de o serie de state europene. De exemplu, Guvernul slovac a ajuns la o înțelegere cu compania Slovenské elektrárny să vândă 6,15 TWh pentru anumite grupuri de consumatori la prețul de 61,2 Euro/MWh, preț care permite producătorului să își acopere costurile și să aibă o marjă rezonabilă de profit, eliminându-se însă profiturile speculative ale intermediarilor. Bulgaria rambursează industriei 128 Euro/MWh, iar Grecia are o măsura similara prin care subvenționează prețul pentru companii cu 65 Euro/MWh la energia electrică și cu 30 Euro/MWh la gazul natural. Spania și Portugalia au plafonat prețul gazului folosit pentru producerea de energie electrică la 40 Euro/MWh, ceea ce duce la scăderea costului de producție a electricității, măsura aprobata de Comisia Europeana pe 8 iunie 2022.

-Contracte pe termen lung între producători și marii consumatori;

-Reduceri ale taxelor pe energia electrică pentru utilizatorii mari consumatori de energie;

-Urgentarea prelungirii schemei de compensare a emisiilor indirecte de CO2 pentru perioada 2021-2030 precum și finanțarea adecvata a acesteia.

“ABIEC, în calitate de reprezentant al marilor consumatori de energie din economia românească, crede cu tărie că soluțiile benefice în economia românească nu pot exista decât dacă lucrează pentru alinierea intereselor actorilor din energie – producători, furnizori, consumatori – și nu prin falimentarea unora dintre ei.

Industria a plătit deja un preț nejustificat de mare al crizei prin închideri totale sau parțiale de capacități la Azomures, ALRO, ALUM, Chimcomplex etc., închideri care, sperăm noi să fie temporare, dar care, din cauza măsurilor propuse, riscă să devină definitive și să se extindă și la alți actori din industrie, în cascadă, în timp ce industria din celelalte state membre ale Uniunii Europene a fost sprijinită prin diverse mijloace pentru a putea supraviețui crizei.

Atragem atenția că intrarea industriei în incapacitate de plată nu va avea doar consecințe economice, ci și cu puternic impact social, întrucât familiile lucrătorilor disponibilizați ca urmare a prețurilor aberante ale utilităților nu vor mai putea să-și acopere traiul zilnic în prag de iarnă”, mai arată Asociația.

 

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...