Președintele sârb Aleksandar Vucic a desemnat-o pe Ana Brnabic pentru un nou mandat în fruntea Guvernului

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a nominalizat-o pe actuala şefă a Executivului, Ana Brnabic, pentru un nou mandat de prim-ministru, la peste cinci luni după ce Partidul Progresist Sârb (SNS) a câştigat alegerile parlamentare, transmite sâmbătă Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 27 aug. 2022, 14:53
Președintele sârb Aleksandar Vucic a desemnat-o pe Ana Brnabic pentru un nou mandat în fruntea Guvernului

Vucic a declarat că are ”încredere nelimitată” în Brnabic (46 de ani).

SNS deţine 120 dintre cele 250 de mandate parlamentare, astfel că pentru a putea forma un guvern va trebui să găsească parteneri de coaliţie.

Socialiştii şi Lista Maghiarilor din Voivodina, ambele parteneri tradiţionali ai SNS, au împreună 36 de deputaţi.

Este de aşteptat ca în următoarele săptămâni Ana Brnabic să prezinte componenţa noului guvern şi programul acestuia. Una dintre principalele sale sarcini va fi să echilibreze ambiţiile Serbiei de a adera la Uniunea Europeană, cel mai mare partener european al ţării, cu presiunile de a păstra relaţii strânse cu Rusia şi China.

Serbia depinde aproape total de gazul rusesc şi a cumpărat arme din Rusia, în timp ce China este un investitor major în economia sârbă, în special în infrastructură şi minerit.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...