Transfer record: Gareth Bale este noul jucător al echipei Real Madrid

Clubul Real Madrid a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că l-a achiziţionat de la Tottenham Hotspur pe fotbalistul galez Gareth Bale, care a semnat un contract pe şase ani.
Economica.net - lun, 02 sept. 2013, 05:25
Transfer record: Gareth Bale este noul jucător al echipei Real Madrid

„Gareth Bale este noul jucător al echipei Real Madrid”, se arată pe site-ul grupării spaniole, care nu precizează detalii legate de contract.

Bale va fi prezentat oficial luni, la ora locală 13.00, la stadionul Santiago Bernabeu.

Presa din Spania a notat că transferul lui Bale la Real Madrid ar fi în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro.

În cazul în care această sumă se va confirma, Gareth Bale ar fi cel mai scump fotbalist din istorie, devansându-l pe colegul său de la Real Madrid, portughezul Cristiano Ronaldo, care a fost achiziţionat de madrileni de la Manchester United, în 2009, cu 80 de milioane de lire sterline (94 de milioane de euro).

Gareth Bale ar fi al patrulea jucător achiziţionat de Real Madrid (în mandatele preşedintelui Florentino Perez) care stabileşte un record privind suma de transfer, după Luis Figo (2000, 61,7 milioane de euro), Zinedine Zidane (2001, 75 de milioane de euro) şi Cristiano Ronaldo (2009, 94 de milioane de euro).

Bale era legitimat la Tottenham din 2007.

Galezul Gareth Bale a declarat, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului Tottenham Hotspur, că echipa engleză, la care a petrecut „şase ani fericiţi”, va rămâne mereu în inima sa, informează AFP.

„Am petrecut şase ani fericiţi la Tottenham, dar este momentul potrivit pentru despărţire. Vreau să le mulţumesc tuturor celor de la club, preşedintelui, conducerii, stafului, antrenorilor şi jucătorilor – şi în special suporterilor fantastici, care sper că înţeleg această oportunitate extraordinară pentru cariera mea. Nu ştiu dacă există un moment bun pentru a părăsi o echipă la care m-am simţit ca acasă şi la care jucam cel mai bun fotbal din cariera mea de până acum. Ştiu că mulţi jucători vorbesc despre dorinţa de a ajunge la echipa la care au visat în copilărie, însă pot să spun sincer că acesta este visul meu devenit realitate. (…) Tottenham va rămâne mereu în inima mea şi sunt convins că acest sezon va fi unul foarte bun pentru ei. Acum sunt nerăbdător să încep noul capitol din viaţa mea, să joc fotbal pentru Real Madrid”, a afirmat Bale.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...