Gibraltar a devenit în mod oficial un oraş britanic, cu o întârziere de 180 de ani

Gibraltarul s-a alăturat în mod oficial pe lista oraşelor britanice luni, la 180 de ani după ce acest statut, care îi fusese deja acordat de regina Victoria, a fost trecut cu vederea din cauza unei erori administrative, informează Reuters.
AGERPRES - lun, 29 aug. 2022, 15:17
Gibraltar a devenit în mod oficial un oraş britanic, cu o întârziere de 180 de ani

Acest teritoriu britanic de peste mări încercase să devină în mod oficial un oraş în prima parte a acestui an cu ocazia festivităţilor ocazionate de Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a, însă o serie de cercetări realizate la Arhivele Naţionale au dezvăluit că statutul de oraş îi fusese deja atribuit încă din anul 1842, scrie Agerpres.

„E minunat să vedem că această recunoaştere oficială a fost acordată Oraşului Gibraltar, o recompensă uriaşă pentru istoria sa bogată şi dinamismul său”, a declarat prim-ministrul britanic Boris Johnson.

„Această recunoaştere oficială reafirmă statutul special pe care Gibraltar îl deţine în Regatul Majestăţii Sale şi simbolizează pe bună dreptate mândria pe care locuitorii din Gibraltar o resimt faţă de comunitatea lor şi de patrimoniul lor distinct”, a adăugat premierul britanic.

Spania a cedat Marii Britanii acest avanpost important din punct de vedere strategic de la Marea Mediterană în 1713 după un război, însă cere de multă vreme ca Gibraltarul să îi fie retrocedat. În 2002, 99% dintre locuitorii cu drept de vot din Gibraltar au respins ideea ca Marea Britanie să împartă suveranitatea asupra acestui teritoriu cu Spania.

Statutul Gibraltarului şi felul în care ar trebui asigurată paza la frontiera cu Spania au reprezentat un punct de dispută după votul din 2016 prin care britanicii au decis ca ţara lor să părăsească Uniunea Europeană. Peninsula Gibraltar a fost exclusă din acordurile pentru Brexit negociate de Regatul Unit şi Uniunea Europeană.

Anumite aranjamente informale sunt însă în vigoare în acest teritoriu în perioada în care cele două tabere poartă negocieri privind Gibraltarul, a cărui populaţie a votat masiv în favoarea rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană la referendumul pentru Brexit.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...