Polonia acuză CE că i-a aplicat „sancţiuni mai dureroase decât cele aplicate Rusiei”

Preşedintele polonez Andrzej Duda a declarat că „acordurile cu Comisia Europeană au fost rupte”, iar premierul Mateusz Morawiecki consideră că Polonia se află sub „sancţiuni mai dureroase decât cele aplicate Rusiei”
Ion Dobreanu - lun, 29 aug. 2022, 16:57
Polonia acuză CE că i-a aplicat „sancţiuni mai dureroase decât cele aplicate Rusiei”

Președintele Duda acuză Comisia Europeană că nu a respectat înţelegerea de a debloca Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Poloniei în schimbul desfiinţării camerei disciplinare pentru judecători.

„Rezultă că pentru Comisia Europeană cuvântul dat nu contează. Nici pentru reprezentanţii ei şi nici pentru unii politicieni din instituţiile europene. Aceasta este, din nefericire, o politică brutală”, a remarcat preşedintele polonez.

Andrzej Duda a făcut referire directă şi la un anunţ conform căruia patru asociaţii europene ale judecătorilor au contestat decizia Comisiei Europene de a aproba reforma judiciară prezentată de Polonia în iunie.

„Aceasta ar trebui să facă să sune alarma şi în alte ţări europene. Aşa cum se poate vedea, cercurile judiciare pur şi simplu doresc puterea”, consideră preşedintele Poloniei.

La rândul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki, aflat în vizită în Franţa, i-a reproşat preşedintelui francez Emmanuel Macron că Polonia se află sub „sancţiuni mai dureroase decât cele aplicate Rusiei”, făcând referire la amenzile impuse ţării sale de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în urma disputelor dintre Varşovia şi Bruxelles pe tema reformelor judiciare.

„Am citit într-un articol că există două ţări lovite de sancţiuni. Polonia a primit milioane de refugiaţi ucraineni şi, cu toate acestea, este lovită de sancţiuni mai dureroase decât cele împotriva Rusiei”, a spus Morawiecki la Paris. El a fost fost totuşi primit călduros de Macron la Elysee, în pofida divergenţelor persistente privind statul de drept.

După îndelungi negocieri cu Comisia Europeană, guvernul polonez a ajuns la un acord cu aceasta în luna iunie ce prevede desfiinţarea camerei disciplinare pentru judecători create în cadrul reformelor judiciare criticate de executivul comunitar, în schimbul aprobării de către Bruxelles a PNRR-ului polonez, în baza programului european de relansare post-pandemie prin care Polonia poate accesa circa 35 de miliarde de euro.

Dar preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat ulterior că, în ciuda dizolvării respectivei camere, încă nu există suficiente garanţii care să protejeze judecătorii, anunţând prin urmare că Polonia încă nu poate accesa fonduri prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă al UE, deşi i-a fost aprobat PNRR-ul în urma acelei înţelegeri.

Polonia şi Ungaria, ţări conduse de guverne conservatoare pe care Bruxellesul le acuză că încalcă statul de drept prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, reformele în justiţie sau contestarea întâietăţii dreptului european şi a deciziilor Curţii de Justiţie a UE în faţa dreptului naţional, sunt singurele state membre ale UE care, din aceste motive, încă nu pot beneficia de planul european de relansare post-pandemie.

În timp ce PNRR-ul polonez a fost în cele din urmă aprobat de Comisia Europeană, deşi fără să se elibereze fonduri, cel al Ungariei este în continuare blocat complet de Bruxelles, care în plus a activat împotriva Budapestei noul mecanism de condiţionalitate ce permite Comisiei Europene să le suspende fondurile europene acelor state membre despre care consideră că încalcă statul de drept.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...