Contractul de privatizare a companiei CFR Marfă a fost semnat

Ministerul Transporturilor a semnat, luni, cu Grup Feroviar Român (GFR), companie controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, contractul de privatizare a companiei CFR Marfă.
Economica.net - lun, 02 sept. 2013, 13:52
Contractul de privatizare a companiei CFR Marfă a fost semnat

Cumpărătorul trebuie să notifice tranzacţia Consiliului Concurenţei, decizia din partea autorităţii de concurenţă putând fi pozitivă, pozitivă cu condiţii sau negativă.

GFR a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată la jumătatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

Actul normativ stabileşte că finalizarea tranzacţiei, constând în transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni, va fi realizată sub condiţia încheierii unui contract de escrow în termnen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare de acţiuni.

Contractul de escrow va fi anexă la contractul de vânzare de acţiuni şi va avea ca obiect, în principal, plata de către cumpărător a 10% din preţul de cumpărare (90,49 milioane lei) în termen de două zile de la data contractului de escrow.

Executivul nu indica însă un termen limită pentru semnarea contractului de vânzare a acţiunilor.

Transferul dreptului de proprietatea asupra acţiunilor majoritare la CFR Marfă este condiţionat totodată de „emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei adrese sau decizii” în conformitate cu dispoziţiile Legii concurenţei” şi/ sau emiterea unui asemenea document de către alte autorităţi de concurenţă competente”.

Încheierea vânzării acţiunilor se va realiza de asemenea doar prin creditarea contului vânzătorului, statul român, cu întreaga sumă reprezentând preţul pachetului de acţiuni.

Modalitatea de plată a acţiunilor va consta în încasarea integrală, la data finalizării tranzacţiei, de către vânzător a garanţiei de participare la licitaţie în valoare de 10 milioane euro, a celor 90 milioane lei din fondul escrow şi a diferenţei rămase până la preţul de vânzare.

Premierul Victor Ponta i-a cerut săptămâna trecută noului ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, să îl cheme, luni, pe câştigătorul licitaţiei de privatizare a CFR Marfă şi să semneze contractul de vânzare, adăugând că, dacă acesta „nu dă banii”, va fi numit un manager privat, iar licitaţia va fi reluată.

Şeful Consiliului Concurenţei estima la jumătatea lunii august că va dura o lună de la notificarea GFR pentru a se stabili dacă decizia va fi luată local sau la nivelul CE, termenul legal de aprobare fiind de şase luni.

Te-ar mai putea interesa și
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker asamblat în Turcia, la uzina de la Bursa. Conform lui Frank Marotte,......
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...