Creştere de aproape 20% a numărului de firme ce şi-au suspendat activitatea, în primele şapte luni din 2022 – ONRC

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele şapte luni din 2022 a fost de 8.275, în creştere cu 19,15% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
AGERPRES - J, 01 sept. 2022, 10:40
Creştere de aproape 20% a numărului de firme ce şi-au suspendat activitatea, în primele şapte luni din 2022 - ONRC

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 867 (în creştere cu 13,78% faţă de perioada ianuarie – iulie 2021), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 410 firme suspendate (în creştere cu 9,92%), Iaşi – 375 firme (+36,36%), Neamţ – 328 (+22,39%) şi Braşov – 328 (+31,20%), scrie Agerpres.

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 48 (în scădere cu 4% faţă de primele şapte luni din 2021), Covasna – 65 (-10,96%) şi Tulcea – 68 (+28,3%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în primele şase luni în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 2.391 (+22,05%), alte activităţi de servicii – 821 suspendări (+5,80%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 741 suspendări (+33,03%).

Te-ar mai putea interesa și
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru două parcuri......
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în decembrie
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în ...
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) funcționează de șapte luni cu o conducere interimară. Cea de-a doua prelungire ...
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică ...