Kremlin: Europa impune bariere operaţiunilor companiei ruse Gazprom

Kremlinul a acuzat joi Uniunea Europeană că impune bariere operaţiunilor companiei ruse Gazprom, în condiţiile în care exporturile ruseşti de gaze scad, iar gazoductul Nord Stream 1 este închis în perioada 31 august - 3 septembrie, pentru lucrări de mentenanţă, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 01 sept. 2022, 14:09
Kremlin: Europa impune bariere operaţiunilor companiei ruse Gazprom

Miercuri, directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a afirmat că sancţiunile occidentale sunt responsabile pentru faptul că Siemens Energy nu a putut efectua lucrările obişnuite de mentenanţă a echipamentelor pentru Nord Stream 1.

Întrebat dacă există riscul ca gazoductul, principala rută a exporturilor de gaze ruseşti spre Europa, să fie închis complet, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns că problema trebuie adresată Siemens Energy şi Gazprom.

„Ştiţi că producătorul este Siemens, sunt echipamente performante, şi nu sunt multe companii în lume care pot efectua lucrările de mentenanţă”, a declarat oficialul rus.

Acesta a adăugat: „Gazprom este pregătit şi este dispus să continue să-şi îndeplinească obligaţiile, dar obstacolele – tehnice şi legale – care împiedică activitatea Gazprom au fost create de UE”.

Siemens Energy a informat că nu este implicat în lucrările de mentenanţă efectuate de Gazprom la o staţie de compresoare.

În Europa, preţurile la gaze sunt de peste zece ori mai ridicate decât media din această perioadă a anului, destabilizând economiile, subminând euro şi sporind presiunile asupra politicienilor pentru a atenua impactul inflaţiei ridicate. Perturbările din aprovizionare s-au intensificat săptămâna aceasta, sporind concurenţa cu Asia pentru asigurarea livrărilor.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...