Ministrul Finanţelor spune că pensiile vor creşte în 2023, cu mai mult de 5%

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat joi că "există spaţiu şi mai există şi necesitate" pentru majorarea pensiilor anul viitor, însă nu a avansat niciun procent, adăugând că decizia finală va fi luată în Coaliţie.
AGERPRES - vin, 02 sept. 2022, 06:28
Ministrul Finanţelor spune că pensiile vor creşte în 2023, cu mai mult de 5%

„Nu am să mă pronunţ asupra procentului, ceea ce pot să vă spun este că există spaţiu şi mai există şi necesitate, iar decizia finală va fi luată în Coaliţie, pentru că trebuie aşezate în echilibru nevoia de compensare a pierderii de putere de cumpărare la mai multe categorii de cetăţeni, nu numai la pensionari”, a spus ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, la finalul şedinţei de Guvern, întrebat dacă există spaţiu pentru majorarea pensiilor cu 10% în 2023, scrie Agerpres.

Pe de altă parte, şeful de la Finanţe a subliniat că trebuie să ţină cont şi de posibilităţile financiare, dar şi de prognozele pentru anul viitor, care şi ele evoluează.

„Avem prognoza de vară acum, vedem cum va arăta prognoza de toamnă şi, pe de altă parte, celelalte priorităţi pe care statul trebuie să şi le păstreze. Avem de implementat PNRR, avem de făcut investiţii, avem partea de asigurare a resurselor pentru educaţie, pentru sănătate, pentru apărare şi lucrurile se vor pune toate pe masă. De asta nu am să mă refer la procent, pentru că procentul va fi decis. Oricum nu va fi cel pe care ni-l spune legea referitor la indexarea inflaţiei din urmă cu un an, pentru că este evident că ar fi din punctul meu de vedere şi incorect faţă de cetăţeni care resimt o inflaţie mult mai mare decât cea care a fost în urmă cu un an, adică în 2020”, a adăugat ministrul Finanţelor.

Te-ar mai putea interesa și
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri 70 de miliarde de euro în plus aliaţilor săi europeni, la summitul şefilor de stat şi de guverne de la Bruxelles, relatează AFP,......
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Agenţia de Securitate Maritimă Britanică UKMTO a informat sâmbătă că două petroliere au fost lovite vineri în largul ...
Nicușor Dan: România își dorește ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie cât mai îndepărtată. Dacă nu se ajunge la un acord în privința bugetului UE, vor exista niște măsuri tranzitorii
Nicușor Dan: România își dorește ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie cât mai îndepărtată. Dacă ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
CNPP: România avea 4.674.614 pensionari la finele lunii septembrie. Pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 pensionari erau înregistraţi la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puţini ...