UNSAR: Numărul accidentelor în care au fost implicate trotinete electrice, de 20 de ori mai mare decât acum patru ani

Numărul accidentelor grave în care au fost implicați conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii patru ani.
Ion Dobreanu - mar, 06 sept. 2022, 09:48
UNSAR: Numărul accidentelor în care au fost implicate trotinete electrice, de 20 de ori mai mare decât acum patru ani

Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției Române, în acest interval de timp, în România, s-au produs 198 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice. Urmare a acestora, 13 persoane și-au pierdut viața, peste 200 de persoane au fost rănite grav și 12 rănite ușor.

Majoritatea acestor accidente s-au produs din vina conducătorilor de trotinete, principala cauză fiind abaterile săvârșite în trafic, precum neadaptarea vitezei la condițiile de drum, neacordarea priorității vehiculelor, neasigurarea la schimbarea direcției de mers și circulația pe sens opus.

Cu toate acestea, este de presupus că numărul total al accidentelor rutiere în care sunt implicați utilizatorii de trotinete electrice este mult mai mare, având în vedere faptul că singurele evenimente care sunt evidențiate din perspectivă statistică sunt cele soldate cu victime, soluționate de către Poliție (este plauzibil ca multe dintre accidentele soldate numai cu pagube materiale să nu fi fost declarate).

„Trotineta electrică a devenit în ultimii ani un mijloc de transport din ce în ce mai popular, datorită avantajelor pe care le oferă. Datele ne arată însă că trebuie să fim atenți la riscurile pe care ni le asumăm atunci când apelăm la această alternativă”, consideră Adrian Marin, președintele UNSAR.

Având în vedere toate acestea, mai mulți asigurători au venit în sprijinul clienților, oferind produse de asigurare care oferă protecție financiară și pentru astfel de situații neprevăzute. Așadar, în cazul în care o persoană care circulă cu trotineta electrică sau cu bicicleta accidentează pe cineva sau provoacă o daună materială, costurile financiare rezultate pot fi preluate de asigurător, în limita de răspundere acoperită prin polița achiziționată. Totodată, dacă o asigurare de răspundere civilă dedicată trotinetelor ajută atunci când accidentul s-a produs din vina conducătorului acesteia, provocând daune unor terți, pentru cel vinovat, o poliță de asigurare de accidente persoane, de sănătate sau de viață poate fi o soluție eficientă în cazul în care este nevoie de îngrijiri medicale.

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) reprezintă 20 de companii de profil care dețin aproximativ 90% din piața locală de asigurări.

Te-ar mai putea interesa și
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă firmele să aleagă între supradimensionarea investiției și riscul de a rămâne fără capacitate
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă ...
64% dintre companiile care își operează propriile centre de date își extind capacitatea, iar una din cinci estimează o creștere anuală de peste 20%, arată Uptime Institute Capacity Trends......
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important al Autorității
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important ...
Reuniunea Anuală a Diplomației Române aduce în aceste zile în prim plan o temă esențială pentru viitorul României, ...
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Impulsionată de o creştere bruscă a preţurilor la energie, inflaţia şi-a continuat tendinţa ascendentă în august, ...
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Transportatorul aerian Wizz Air anunță astăzi că introduce în programul său o nouă rută care va conecta Târgu Mureș ...