Principalele trei piețe auto europene, creșteri neașteptate în luna august

Tendința de scădere a piețelor auto europene din prima jumătate a anului a fost stopată în august în Franța, Germania și Marea Britanie.
Robert Stan - mar, 06 sept. 2022, 22:03
Principalele trei piețe auto europene, creșteri neașteptate în luna august

Piețele auto din Europa sunt încă într-o situație dificilă generată, în special, de problemele de livrare ale producătorilor. Cauzate de criza semiconductorilor, a materiilor prime, dar și de logistica deficitară, livrările mult întârziate au penalizat potențiala revenire a pieței europene după pandemie. Asta în ciuda unei cereri în creștere.

În timp ce în România anul 2022 a debutat cu creșteri importante ale pieței auto, urmate în iunie, iulie și august de scăderi, astfel încât, după opt luni, piața a atins 83.349 de autoturisme noi, în creștere cu 5,08% față de perioada similară din 2021, mari piețe europene precum Franța, Germania sau Marea Britanie au avut un comportament complet diferit.

Astfel, în luna august piața franceză a crescut cu 3,8% până la 91.411 unități. Această majorare vine după nu mai puțin de 14 luni de declin. Ca urmare, pentru primele opt luni ale lui 2022, rezultatul a fost de 971.008 autoturisme noi înmatriculate, în scădere cu 13,8% față de perioada ianuarie – august din 2021.

Conform NGC-Data, cele mai vândute modele de pe piața franceză au fost, în luna august, Peugeot 208, Citroen C3 și Dacia Sandero.

Și piața din Marea Britanie a crescut în august. După cinci luni de scădere, în a opta lună a anului britanicii au înmatriculat 68.858 de mașini, valoare corespunzătoare unei creșteri minore, cu 1,2% a pieței.

Din nefericire, la nivelul primelor opt luni din 2022, piața britanică a totalizat doar 983.099 de unități, în scădere cu 10,7% față de aceeași perioadă din 2021.

Datele SMMT arată că modelele cele mai căutate de britanici în luna august au fost Volkswagen Polo, Ford Puma și Hyundai Tucson.

Ca și în Marea Britanie, piața germană a înregistrat în august prima sa creștere după luna februarie 2022. Datele KBA arată că în a opta lună a anului au fost înmatriculate 199.183 de autoturisme noi, cu 3% mai multe decât în august 2021.

În total, în perioada ianuarie – august 2022, pe piața germană au fost comercializate 1.643.069 de autoturisme noi, în scădere cu 9,8% față de primele opt luni din 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Ce îi cere Ursula von der Leyen noului lider al Ungariei, Peter Magyar
Ce îi cere Ursula von der Leyen noului lider al Ungariei, Peter Magyar
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat marţi că a avut o convorbire telefonică cu câştigătorul alegerilor din Ungaria, viitorul premier Peter Magyar, căruia i-a......
Companiile de asigurări din România au plătit 209 milioane de lei despăgubiri în 2025 pentru refacerea locuințelor. 94% din sumă a fost achitată în baza poliețelor facultative
Companiile de asigurări din România au plătit 209 milioane de lei despăgubiri în 2025 pentru refacerea locuințelor. ...
Companiile de asigurări au achitat, anul trecut, despăgubiri de 209 milioane de lei pentru refacerea locuințelor asigurate, ...
Zelenski promite repararea conductei Drujba
Zelenski promite repararea conductei Drujba
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis marţi în cadrul vizitei sale la Berlin repararea oleoductului Drujba, ...
Interzis pe reţele sociale/buletin de internet – Macron face videoconferinţă cu preşedintele Comisiei Europene
Interzis pe reţele sociale/buletin de internet – Macron face videoconferinţă cu preşedintele Comisiei Europene
Preşedintele francez Emmanuel Macron va organiza joi o videoconferinţă cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der ...