Scandalul de la Blue Air: AFM a decis suspendarea popririi pe conturile companiei. Datoria se va plăti în 12 luni

Administrația Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi pe conturile Blue Air și a stabilit un grafic de plată a datoriei, a anunțat Administrația.
Ion Dobreanu - mie, 07 sept. 2022, 17:08
Scandalul de la Blue Air: AFM a decis suspendarea popririi pe conturile companiei. Datoria se va plăti în 12 luni

Redăm integral comunicatul AFM:

„Etapele prin care s-a ajuns la măsura popririi conturilor companiei BLUE AIR AVIATION S.A:

În data de 3 mai 2022, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a transmis către Administrația Fondului pentru Mediu lista operatorilor care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021, în scopul demarării procedurii de stabilire și încasare a penalității în cuantum de 100 euro, echivalent în lei, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon.

În baza acestor informații, a fost emisă o decizie de impunere, privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru compania BLUE AIR AVIATION S.A, ca urmare nerestituirii unui număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, decizie care a fost comunicată societății la data de 13 mai 2022 și care avea termen scadent de plată până la data de 5 iunie 2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Decizia de impunere nu a fost contestată și s-a trimis în data de 17 mai 2022 o solicitare de eșalonare la plată a creanțelor la Fondul pentru Mediu. În data de 24 mai 2022, Administrația Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării prin care a informat compania BLUE AIR AVIATION S.A cu privire la cadrul legal prin care se poate realiza eșalonarea datoriei.

În data de 24 iunie 2022, compania BLUE AIR AVIATION S.A a revenit cu o adresă prin care a solicitat eșalonarea la plată a debitului provenit din decizia de impunere. Administrația Fondului pentru Mediu a răspuns solicitării în data de 15 iulie 2022, prin care a solicitat mai multe documente pentru a realiza legal procedura de eșalonare.

Întrucât compania BLUE AIR AVIATION S.A nu a achitat suma restantă și nici nu a pus la dispoziție informațiile și documentele solicitate, nu a prezentat garanții în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în data de 25 iulie 2022, Administrația Fondului pentru Mediu a demarat măsuri de executare silită și a emis un Titlu executoriu și o Somație de plată.

În data de 29 august 2022, Administrația Fondului pentru Mediu a revenit cu o adresă către compania BLUE AIR AVIATION S.A prin care a adus la cunoștință faptul că se respinge eșalonarea de plată a creanțelor la Fondul pentru mediu întrucât nu au fost transmise documentele solicitate prin adresa din 15 iulie 2022.

Întrucât contribuabilului i-a fost respinsă solicitarea de eșalonare la plată a obligațiilor la Fondul pentru mediu pentru neprezentarea documentelor solicitate și pentru că acesta nu a achitat sumele înscrise în Titlul executoriu și în Somația de plată, în data de 1 septembrie 2022 au fost continuate măsurile de executare silită în cadrul Dosarului de executare silită pentru recuperarea creanței datorate la Fondul pentru mediu prin emiterea adresei de înștiințare privind înființarea popririi și a adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești.”

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...