Ucraina cere Rusiei despăgubiri de război în valoare de 300 de miliarde de dolari

Ucraina urmăreşte să ceară Rusiei despăgubiri de război în valoare de peste 300 miliarde de dolari, potrivit unei declaraţii a ministrul justiţiei ucrainean, Denis Maliuska, citată vineri de DPA.
AGERPRES - vin, 09 sept. 2022, 09:28
Ucraina cere Rusiei despăgubiri de război în valoare de 300 de miliarde de dolari

Kievul doreşte adoptarea unei rezoluţii de către Adunarea Generală a ONU care să stabilească un mecanism internaţional de compensare, a declarat Maliuska grupului media german Funke în comentarii publicate vineri, scrie Agerpres.

În timp ce daunele provocate infrastructurii ucrainene de invazia rusă sunt estimate la valori ce depăşesc suma menţionată ca reparaţii de Maliuska, cifra de 300 miliarde de dolari reprezintă valoarea totală a activelor pe care Banca Naţională a Rusiei le deţine în ţările membre ale Grupului celor şapte state cele mai industrializate din lume (SUA, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Marea Britanie) şi care au fost îngheţate în baza sancţiunilor impuse Moscovei ca urmare a invaziei în Ucraina.

Pe lângă accesul la fondurile îngheţate ale statului rus, Maliuska a declarat că Ucraina doreşte totodată confiscarea activelor din străinătate ale companiilor de stat ruseşti şi ale proprietăţilor de la oligarhii ruşi.

Separat, potrivit dpa, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că trupele ucrainene au recucerit de la începutul lunii septembrie peste 1.000 de kilometri pătraţi de teritoriu ocupat anterior de forţele ruse în urma invaziei.

‘În cursul operaţiunilor de apărare în curs de desfăşurare, eroii noştri au eliberat deja zeci de aşezări’, a spus Zelenski în discursul său de joi seara.

‘În total, peste 1.000 de kilometri pătraţi din teritoriul nostru au fost eliberaţi de la 1 septembrie’, a adăugat el.

Zelenski confirmase anterior că forţele ucrainene au preluat controlul asupra oraşului Balakliia, în regiunea Harkov (nord-est), un alt indiciu că această contraofensivă împotriva trupelor ruse progresează din estul ţării, notează DPA.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria stabileşte un nou prag al sărăciei: 443 de euro de la 1 ianuarie 2027
Bulgaria stabileşte un nou prag al sărăciei: 443 de euro de la 1 ianuarie 2027
Bulgaria - Pragul sărăciei va crește la 443 de euro pe lună de la 1 ianuarie 2027. Aproximativ 1,37 milioane de bulgari, adică 21,2% din populația țării, au venituri sub acest nivel....
De ce designul și sunetul contează în jocurile de casino
De ce designul și sunetul contează în jocurile de casino
Un joc de casino nu este definit doar de reguli și de modul în care sunt generate rezultatele. Culorile, simbolurile, animațiile ...
SUA suferă de o penurie de muniţie din cauza războiului din Iran. Ce a anunţat Pentagonul
SUA suferă de o penurie de muniţie din cauza războiului din Iran. Ce a anunţat Pentagonul
Departamentul Apărării al SUA a recunoscut, într-un raport publicat luni, o "penurie" de muniţii legată de războiul ...
Surpriză în benzinăriile Rompetrol. Ce se întâmpă cu motorina
Surpriză în benzinăriile Rompetrol. Ce se întâmpă cu motorina
Stațiile de distribuție a carburanților din grupul Rompetrol vând acum motorina premium la același preț cu motorina ...