Occidentul îşi mobilizează industria de apărare pentru a continua să sprijine Ucraina

 Ţările occidentale, care se bazează de şase luni pe arsenalele lor pentru a ajuta Ucraina să respingă forţele ruse, îşi mobilizează acum industria de apărare pentru a-şi reface stocurile de armament şi pentru a continua să susţină Kievul, potrivit AFP.
AGERPRES - lun, 12 sept. 2022, 08:58
Occidentul îşi mobilizează industria de apărare pentru a continua să sprijine Ucraina

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat săptămâna trecută organizarea în curând a unei reuniuni speciale a directorilor pentru armament din grupul de contact pentru apărarea Ucrainei, care numără aproape 50 de ţări.

„Ei vor discuta despre modul în care industriile noastre de apărare vor putea echipa mai bine viitoarele forţe armate ale Ucrainei”, a declarat el presei la finalul celei de-a cincea reuniuni a grupului de contact care a avut loc la baza americană Ramstein din Germania.

Vineri, directorul de armament al Pentagonului, Bill LaPlante, a precizat că reuniunea, prima de acest fel, va avea loc la 28 septembrie la Bruxelles.

Obiectivul este „de a vedea cum putem coopera în continuare pentru a accelera producţia de capacităţi cheie, pentru a rezolva probleme ale lanţului de aprovizionare şi pentru a creşte interoperabilitatea şi interconexiunea sistemelor noastre”, a precizat el într-o conferinţă de presă la Washington.

Ţările din NATO nu au aceleaşi armamente, dar sunt toate compatibile: muniţiile fabricate într-o ţară pot fi folosite de un sistem produs de o altă ţară.

Conflictul din Ucraina, unde artileria se dovedeşte decisivă, consumă o cantitate impresionantă de proiectile diverse, iar ţările occidentale au oferit arme la normele NATO forţelor ucrainene, mult mai precise decât muniţiile de producţie rusească pe care le aveau până acum acestea în dotare.

Însă aceste donaţii au epuizat arsenalele ţărilor europene, iar UE a anunţat în iulie un sprijin de 500 de milioane de euro pentru doi ani pentru a facilita achiziţiile comune de armamente.

Va fi acordată prioritate achiziţiei de rachete aeriene portabile, de rachete antitanc portabile, de tunuri de 155 mm şi de muniţii pentru acestea. „Trebuie accelerat, date fiind stocurile naţionale”, a spus atunci comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.

SUA, principalul furnizor de ajutor militar al Ucrainei, au deblocat deja 15,2 miliarde de dolari pentru trimiterea a diverse armamente, în special rachete antitanc Javelin, piese de artilerie şi obuze compatibile cu sistemele de artilerie ale NATO.

Numai SUA au furnizat 800.000 de astfel de obuze de 155 mm, adică trei sferturi din donaţiile ţărilor occidentale, potrivit purtătorului de cuvânt al Statului Major american, colonelul Dave Butler.

Însă singura unitate de producţie a acestor obuze în SUA, o uzină a General Dynamics situată la Scranton, în Pennsylvania, produce în prezent 14.000 pe lună.

„Trebuie să ajungem la 36.000 pe lună în trei ani”, a spus LaPlante.

Însă o astfel de accelerare nu se poate face decât în etape, prin deschiderea de noi linii de asamblare, şi nu va creşte producţia anuală a SUA decât de la 168.000 la 432.000 de obuze, nu mai devreme de 2025.

Deşi armata americană dispune de un stoc considerabil de obuze diverse, Pentagonul vrea să apeleze şi la alte ţări producătoare, pentru a-şi completa arsenalul, dar şi pe cel al aliaţilor, continuând în acelaşi timp să ajute Kievul.

Armata SUA a semnat recent contracte cu mai mulţi producători din lume pentru achiziţia a 250.000 de obuze, a subliniat directorul armamentului american.

Washingtonul a oferit de asemenea forţelor ucrainene peste 1.400 de lansatoare de rachete cu rază scurtă Stinger. Unele piese din aceste sisteme antiaeriene, folosite de peste 40 de ani, au devenit depăşite, iar fabricantul Raytheon a oprit producţia în 2020.

Succesul lor în Ucraina a determinat armata americană să atribuie în mai producătorului Raytheon un contract de aproape 700 de milioane de dolari pentru a reface aceste stocuri de Stinger.

„Livrările de muniţii americane către Ucraina nu sunt legate în mod specific de capacităţile de producţie anuală a unui tip anume de armament oferit de industria de apărare americană, însă această capacitate de producţie este unul din factorii luaţi în considerare”, potrivit colonelului Butler.

Te-ar mai putea interesa și
ANAF a stabilit obligații suplimentare de plată în valoare 655 de milioane de lei, în urma unor investigații intra-grup realizate în ultimul an
ANAF a stabilit obligații suplimentare de plată în valoare 655 de milioane de lei, în urma unor investigații intra-grup ...
Inspectorii fiscali au verificat, în perioada iunie 2025 - mai 2026, tranzacţii intra-grup de peste 199,1 miliarde de lei, în cadrul controalelor fiscale privind preţurile de transfer şi au......
Alumil raportează pentru primul trimestru din 2026  un profit net în creștere cu 43,3%
Alumil raportează pentru primul trimestru din 2026 un profit net în creștere cu 43,3%
Alumil Rom Industry SA, liderul pieței sistemelor arhitecturale din aluminiu, a încheiat primul trimestru din 2026 cu o ...
Trump vrea o bancnotă nouă. Hârtie de 250 de dolari cu chipul său
Trump vrea o bancnotă nouă. Hârtie de 250 de dolari cu chipul său
Administraţia Trump face presiuni pentru imprimarea unei bancnote de 250 de dolari cu chipul său, ceea ce ar fi o premieră ...
Comisia Europeană deblochează fonduri de peste 16 miliarde de euro pentru Ungaria
Comisia Europeană deblochează fonduri de peste 16 miliarde de euro pentru Ungaria
Uniunea Europeană va debloca fonduri de 16,4 miliarde de euro pentru Ungaria, a anunţat vineri preşedintele Comisiei Europene, ...