Scholz vrea o reformă a pieţei de electricitate începând din această iarnă în Germania

Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat marţi că îşi doreşte o reformă a pieţei de electricitate care să se aplice din această iarnă în ţara sa, pentru a contribui la scăderea preţurilor şi pentru a reduce profiturile acestui sector, în contextul în care subiectul este dezbătut în prezent la nivelul Uniunii Europene, potrivit AFP.
AGERPRES - mar, 13 sept. 2022, 13:20
Scholz vrea o reformă a pieţei de electricitate începând din această iarnă în Germania

Reforma dorită de Berlin este propusă „în coordonare” cu UE şi ar urma „să se aplice rapid (…), începând din această iarnă”, a spus Scholz într-un discurs în faţa şefilor de companii germane, scrie Agerpres.

„Este de neconceput ca (…) cei care produc electricitate prin energie eoliană, energie solară sau cărbune (…) să facă profituri suplimentare deoarece preţul este stabilit în funcţie de electricitatea produsă prin gaz”, a adăugat el.

Pe piaţa europeană, preţul de la ultima sursă de electricitate folosită pentru a răspunde cererii, deseori centralele de gaz, este cel care determină preţul ce li se impune tuturor operatorilor de pe continent.

Or, preţul la gaz a explodat, în contextul invaziei ruse din Ucraina, determinând de asemenea şi o creştere a celui la electricitate.

Numeroase companii care produc electricitate prin alte surse decât gazul au obţinut de asemenea profituri uriaşe.

O reformă a acestui sistem, cerută de multă timp de Franţa, dar care diviza blocul comunitar, are parte în prezent aproape de un consens în UE, care discută conţinutul său.

Comisia Europeană propune în special confiscarea super-profiturilor companiilor din domeniul nuclear şi al energiilor regenerabile, pentru a le distribui companiilor mai vulnerabile.

Este de asemenea evocată o „contribuţie de solidaritate” pentru companiile de combustibili fosili (gaz, cărbune, petrol).

Propunerea germană este „aproape la fel” cu cea a Comisiei, a precizat Scholz. „Vom face ca ea să treacă rapid pentru a uşura povara” de pe gospodăriile germane, a adăugat el.

Scholz a dat asigurări totodată că Germania este bine poziţionată în perspectiva iernii, în ciuda reducerii fluxurilor de gaz din Rusia, datorită unor măsuri precum extinderea duratei de viaţă a două centrale nucleare, potrivit Reuters.

Nivelurile de depozitare de gaz ale Germaniei sunt mai mari acum decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi vor fi alimentate în continuare până la iarnă, a spus cancelarul german.

Scholz a precizat totodată că Germania vrea să dea un impuls puternic industriei de hidrogen ca parte a eforturilor de a-şi diversifica sursele energetice şi de a-şi atinge obiectivele climatice.

Potrivit cancelarului german, hidrogenul este gazul viitorului.

El a adăugat că Germania va avea infrastructura necesară pentru a importa tot gazul de care are nevoie până la sfârşitul lui 2023 şi a evidenţiat construcţia unor terminale de gaz natural lichefiat în largul coastelor ţării.

Scholz s-a deplasat în Canada luna trecută pentru a semna un acord pentru a crea lanţuri de furnizare de hidrogen, iar Germania şi Canada sunt în discuţii pentru construirea unor terminale de gaz natural lichefiat pe coasta canadiană a Atlanticului în următorii cinci ani.

Hidrogenul este un combustibil cu zero emisii de carbon, potrivit pentru a alimenta cu electricitate marile maşini industriale şi vehiculele grele şi pentru încălzire.

Te-ar mai putea interesa și
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Edge Institute organizează, la Palatul Cotroceni, cea de-a doua ediție a Summitului pentru Guvernanță Digitală pe 19 noiembrie 2026, între orele 09.00 și 16.00, sub Înaltul Patronaj al......
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie şi un cadru etic (FMI)
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie ...
Riscurile asociate inteligenţei artificiale (AI) ar putea depăşi oportunităţile pe care aceasta le oferă, dacă nu ...
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Propunerea de concediu pentru creşterea copilului acordat bunicilor angajaţi apare în programul de guvernare al premierului ...
Fuziune de 3 miliarde de euro în agricultura franceză, cu impact și în România. Consiliul Concurenței a dat undă verde
Fuziune de 3 miliarde de euro în agricultura franceză, cu impact și în România. Consiliul Concurenței a dat undă verde
Consiliul Concurenței a autorizat fuziunea dintre giganții francezi Maïsadour și Euralis, ambii prezent pe piața din ...