Aldi depăşeşte Morrisons, devenind al patrulea mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie

Grupul german Aldi a depăşit Morrisons, devenind al patrulea mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie, în urma sporirii popularităţii sale în timpul crizei, conform datelor publicate marţi de firma de consultanţă Kantar, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 13 sept. 2022, 14:36
Aldi depăşeşte Morrisons, devenind al patrulea mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie

În ultimele 12 săptămâni, până în 4 septembrie, vânzările Aldi au urcat cu 18,7%, astfel încât cota sa de piaţă în Marea Britanie a ajuns la 9,3% (de la 8,1% în urmă cu un an). Vânzările Morrisons au scăzut cu 4,1%, iar cota sa de piaţă s-a redus la 9,1% (de la 9,8%), scrie Agerpres.

Aldi este acum pe locul patru, în urma retailerilor Tesco, Sainsbury’s şi Asda. Aldi, împreună cu Lidl, are o cotă de piaţă de 16,4% în Marea Britanie.

Morrisons era pe locul patru de când a preluat Safeway, în 2004. Este deţinut de firma americană de private equity Clayton, Dubilier & Rice (CD&R) din octombrie.

„La începutul anilor ‘2010, Tesco, Sainsbury’s, Asda şi Morrisons reprezentau împreună peste trei sferturi din sector, dar acum nu mai există tradiţionalul „Big four”, a apreciat Fraser McKevitt, director în cadrul Kantar.

În ultimele patru săptămâni, până în 4 septembrie, preţurile la produsele lactate, unt şi mâncare pentru câini au crescut semnificativ, cu 31%, 25% şi, respectiv, 29%.

Vânzările totale de produse de băcănie au urcat cu 3,8% în ultimele 12 săptămâni până în 4 septembrie, iar vânzările produselor sub cea mai ieftină marcă proprie au urcat cu o treime faţă de anul trecut, arată datele firmei de consultanţă.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...