Protest faţă de proiectul de la Roşia Montană, în faţa ambasadei României din Londra

Un protest de solidaritate cu cel din Bucureşti faţă de proiectul de la Roşia Montană, la care au participat între 150 şi 200 de persoane, a avut loc în faţa ambasadei României la Londra, relatează The Guardian, în ediţia electronică.
Economica.net - J, 05 sept. 2013, 13:26
Protest faţă de proiectul de la Roşia Montană, în faţa ambasadei României din Londra

Oana Mondoc, în vârstă de 26 de ani, o activistă de la Londra, a organizat şi a participat la acest protest care ar fi atras între 150 şi 200 de persoane, români şi militanţi pentru protecţia mediului.

„Este o luptă simbolică a generaţiei noastre. Este unul dintre cele mai importante lucruri care se întâmplă acasă şi am aflat prin intermediul Facebook şi Twitter”, a declarat ea. „Guvernul nostru şi-a folosit poziţia pentru a exploata, nu pentru a-şi proteja cetăţenii. (…) Oamenii vor continua să protesteze până când va fi clar că Parlamentul votează împotriva acestei legi şi declară astfel de mine ilegale”, a adăugat ea, referindu-se la proiectul aprobat de Guvern în 27 august, care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană şi care urmează să fie transmis Parlamentului spre adoptare.

Jari Natunen, un biochimist finlandez, a condamnat aceste planuri, pe care le consideră similare schemelor realizate de compania minieră finlandeză Talvivaara, care a lăsat moştenire ape poluate cu uraniu şi metale.

Mii de persoane au ieşit pe străzi, duminică, în mai multe oraşe din România, pentru a protesta faţă de recentul proiect care permite companiei canadiene Gabriel Resources să exploateze aurul şi argintul de la Roşia Montană. La Bucureşti, proteste au avut loc zilnic, începând de duminică.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...