Eurostat: Românii şi bulgarii, cei mai supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE

 Cea mai ridicată pondere a populaţiei supusă riscului de sărăcie şi excluziune socială în Uniunea Europeană se înregistra anul trecut în: România (34%), Bulgaria (32%), Grecia şi Spania (ambele cu 28%), arată datele prezentate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
AGERPRES - J, 15 sept. 2022, 13:20
Eurostat: Românii şi bulgarii, cei mai supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE

În contrast, cea mai scăzută pondere a persoanelor supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra anul trecut în Cehia (11%), Slovenia (13%) şi Finlanda (14%).

În 2021, erau în Uniunea Europeană 95,4 milioane de persoane supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, reprezentând 21,7% din populaţie, o uşoară creştere faţă de 2020 (94,8 milioane de persoane, 21,6% din populaţie).

Din cele 95,4 milioane de persoane din UE care se confruntă cu riscul de sărăcie şi excluziune socială, aproximativ 5,9 milioane (1,3% din totalul populaţiei) locuiau în gospodării care se confruntau simultan cu toate cele trei riscuri de sărăcie şi excluziune socială.

Anul trecut erau în UE 73,7 milioane de persoane supuse riscului de sărăcie, 27 milioane de persoane se confruntau cu lipsuri materiale grave şi erau defavorizate din punct de vedere social, iar 29,3 milioane de persoane locuiau în gospodării cu intensitate de lucru scăzută.

Te-ar mai putea interesa și
Criză în România – Veşti proaste. Creştere puternică a numărului de insolvenţe – RisCo
Criză în România – Veşti proaste. Creştere puternică a numărului de insolvenţe – RisCo
Numărul dosarelor de insolvenţă a crescut în luna mai 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, fiind înregistrate 864 dosare la nivel naţional, potrivit unei platforme de analiză......
11 ţări din Europa vor să restricţioneze intrarea turiştilor din Rusia
11 ţări din Europa vor să restricţioneze intrarea turiştilor din Rusia
Nouă ţări din UE şi alte două state europene din afara blocului comunitar solicită Comisiei Europene să înăsprească ...
FOTO Calea ferată Timișoara – Lugoj: A început „marea demontare” pe cel mai performant șantier feroviar din PNRR
FOTO Calea ferată Timișoara – Lugoj: A început „marea demontare” pe cel mai performant șantier feroviar din PNRR
Lucrările avansează foarte bine pe tronsonul de cale ferată Timișoara - Lugoj, cel mai performant șantier feroviar finanțat ...
Un gigant american vinde o fabrică din România
Un gigant american vinde o fabrică din România
Gigantul american Joyson Safety Systems, lider global în siguranța mobilității pentru componente și sisteme de siguranță ...