Lucrările de reabilitare la podul de la Cernavodă şi la podul peste Braţul Borcea vor fi reluate, începând de luni

Lucrările de reabilitare pe podul de la Cernavodă şi podul peste Braţul Borcea vor fi reluate, iar începând de luni, 19 septembrie, timp de trei luni, vor fi restricţii de circulaţie, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.
AGERPRES - J, 15 sept. 2022, 13:28
Lucrările de reabilitare la podul de la Cernavodă şi la podul peste Braţul Borcea vor fi reluate, începând de luni

Astfel, în perioada 19 septembrie – 22 decembrie 2022, pe podul peste Braţul Borcea se va închide circulaţia rutieră pe benzile destinate sensului de deplasare Constanţa – Bucureşti (calea II, km 147+015 – km 144+235), traficul desfăşurându-se deviat, în ambele direcţii, pe benzile destinate sensului Bucureşti – Constanţa (calea I).

Pe acest segment, lucrările de reabilitare constau în înlocuirea hidroizolaţiei şi a straturilor căii, înlocuirea dispozitivelor de acoperire a rosturilor, înlocuirea parapetului pietonal şi direcţional, înlocuirea căii pe trotuare şi a dalelor de trotuar, reparaţii la dalele de conlucrare dintre grinzile de beton armat precomprimat.

Potrivit sursei citate, pe podul de la Cernavodă, în perioada 19 septembrie – 27 octombrie 2022, circulaţia autovehiculelor va fi închisă pe sensul Constanţa – Bucureşti (calea II, km 160+160 – km 156+715), traficul desfăşurându-se deviat, în ambele direcţii, pe benzile destinate sensului Bucureşti – Constanţa (calea I).

Ulterior, în intervalul 28 octombrie – 22 decembrie 2022, pe acelaşi tronson circulaţia autovehiculelor va fi închisă pe sensul Bucureşti – Constanţa (calea I, km 156+715 – km 160+319), traficul desfăşurându-se deviat, în ambele direcţii, pe benzile destinate sensului Constanţa – Bucureşti (calea II);

În cazul podului de la Cernavodă, lucrările de reabilitare constau în continuarea înlocuirii parapetului pietonal, înlocuirea căii pe trotuare şi a dalelor de trotuar.

CNAIR precizează că lucrările au fost suspendate pe întreaga perioadă a sezonului estival, pentru a nu îngreuna circulaţia turiştilor care se deplasau către staţiunile de pe litoralul Mării Negre.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care......
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...