Şeful UniCredit spune că grupul italian este interesat să facă achiziţii în Germania

Grupul UniCredit este interesat să facă achiziţii în Germania, în conformitate cu planurile băncii italiene de a deveni o bancă dezvoltată la nivel european, a declarat marţi directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel pentru cotidianul financiar german Handelsblatt, preluat de Reuters.
AGERPRES - mar, 20 sept. 2022, 09:38
Şeful UniCredit spune că grupul italian este interesat să facă achiziţii în Germania

„O creştere semnificativă a cotei noastre de piaţă în Germania ar fi un lucru bun pentru UniCredit”, a spus Andrea Orcel, adăugând că fuziunile şi achiziţiile ar putea fi un accelerator şi ar crea valoare adăugată, în condiţii adecvate, scrie Agerpres.

Discuţiile cu directorul general de la grupul german Commerzbank cu privire la o posibilă fuziune, dezvăluite de presă în luna mai a acestui an, nu erau într-un stadiu avansat înainte de a fi suspendate din cauza războiului din Ucraina, a precizat Andrea Orcel.

„Nu a existat o comunicare strânsă cu privire la acest subiect”, a spus directorul UniCredit atunci când a fost întrebat despre discuţiile cu Commerzbank, a doua mare bancă din Germania după Deutsche Bank.

Potrivit presei, la începutul lui 2022, directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, intenţiona să demareze discuţiile informale cu omologul său de la Commerzbank, Manfred Knof, cu privire la o posibilă combinare a HypoVereinsbank, subsidiara germană a UniCredit, cu Commerzbank. Această tranzacţie ar fi dat naştere celui de-al doilea mare grup bancar din Germania, cu active de 785 de miliarde de euro, 1.000 de sucursale şi 48.000 de angajaţi.

Însă, înainte ca detaliile să poată fi puse la punct de cei doi directori generali, Rusia a invadat Ucraina. Îngrijorările cu privire la consecinţele economice ale războiului şi posibilele perturbări ale livrărilor de energie din Rusia au dus la scăderea semnificativă a cotaţiei acţiunilor băncilor.

Analiştii susţin de mult tip că o fuziune între UniCredit şi Commerzbank ar fi una dintre cele mai atractive combinaţii din sectorul bancar european având în vedere că există foarte puţine suprapuneri regionale între operaţiunile germane ale celor două bănci. HypoVereinsbank, pe care UniCredit a cumpărat-o în 2005, este mai profitabilă decât Commerzbank şi are o prezenţă puternică în regiunile Bavaria şi Hamburg, în timp ce Commerzbank este prezentă pe întreg teritoriul Germaniei.

O fuziune între UniCredit şi Commerzbank, un proiect pe care grupul bancar italian l-a mai analizat şi în 2019, ar fi fost prima mare tranzacţie transfrontalieră din sectorul bancar european care este unul fragmentat. Această fragmentare a pieţei bancare europene este un handicap pentru băncile de pe continent, care au pierdut teren în raport cu rivalii americani în ceea ce priveşte profitabilitatea şi cota de piaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...